Yanis Varoufakis: Nu este nevoie de un nou împrumut dacă datoria Greciei va fi restructurată
Grecia „se poate descurca (fără un nou împrumut)”. „Una dintre condiţii o constituie, însă, o importantă restructurare a datoriei”, a afirmat Varoufakis, într-un interviu acordat cotidianului ce centru-stânga Efimerida ton Sindakton.
Întrebat dacă au existat discuţii „în culisele negocierilor” cu privire la o reducere a datoriei, extrem de controversatul ministru de finanţe al Greciei a răspuns afirmativ.
Varoufakis, al cărui stil arogant îi agasează pe omologii europeni, i-a descris pe aceştia drept „parteneri divergenţi”. Aceştia sunt „partenerii guvernaţi de frică cei care au provocat criza şi „soluţia” la criză, despre care întreaga lume ştie, de fapt, că este instabilă şi tinde să ducă la noi probleme”, a adăugat Varoufakis.
Ministrul de Finanţe al Greciei a ţinut să atenţioneze că, „dacă zona euro nu se va schimba, ea va muri”, adăugând că nicio ţară, nu doar Grecia, nu ar fi trebuit să se ralieze unui sistem monetar comun şi inegal”.
„Un lucru este să spui că noi nu trebuia niciodată că ne raliem zonei euro şi altceva este să spui că va trebui să ieşim din ea”, a precizat totodată ministrul grec, conştient de faptul că a face un pas înapoi acum ar duce la o „situaţie proastă şi imprevizibilă”.
Varoufakis a reiterat că se află în continuare la conducerea echipei de negocieri a Greciei, în pofida remanierii acestei echipe, a cărei coordonare a fost delegată profesorului de economie Euclides Tsakalotos.
De asemenea, ministrul finanţelor al Greciei a calificat drept minciuni calificativele de „parior”, „amator” şi „aventurier”, raportate de presă şi pe care partenerii europeni i le-ar fi atribuit lui în timpul unei reuniuni organizate de Eurogrup la Riga, săptămâna trecută.
„Aceştia ar fi fost nişte termeni extrem de jignitori, dacă ei le-ar fi exprimat. Însă ei nu au făcut-o”, a spus Varoufakis, adăugând totodată că, faptul că preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem nu a negat aceste cuvinte, „i-a creat o impresie proastă”.
Atena, care nu a obţinut niciun ban de la creditorii săi începând din toamna anului trecut, aşteaptă cu disperare deblocarea părţii rămase din fondul de salvgardare promis de FMI şi UE, parte de care Grecia are nevoie pentru a evita incapacitatea de plată şi o eventuală ieşire din zona euro.
Guvernul grec, condus de stânga radicală Syriza şi ales în ianuarie în baza unui program anti-austeritate, continuă să respingă exigenţele Eurogrupului, chiar dacă Atena are nevoie de fondurile blocate pentru a asigura funcţionarea zilnică a statului şi a onora o serie de plăţi la împrumuturi, vara aceasta.