YouTube lansează o secţiune de ştiri

Economica.net
21 08. 2017
screen_shot_12017_08_18_at_5_53_04_pm_0_29143000

Deşi este una dintre cele mai importante surse de ştiri de pe internet, organizarea şi evidenţierea acestora nu era erau unul din punctele forte ale celui mai important serviciu de conţinut video din lume.

Utilizatorii ajungeau la ştirile video de pe YouTube fie prin căutări, fie prin link-urile primite de prietenii care le-au descoperit anterior. Acum, utilizatorii pot intra direct în căutarea noutăţilor, întocmai unui site de ştiri.

Noua secţiune se numeşte Breaking News şi este afişată pe pagina principală a site-ului, alături de alte secţiuni sau canale la care este abonat utilizatorul.

Google nu a făcut vreun anunţ oficial cu privire la noua secţiune de ştiri, astfel că nu se cunoaşte modul în care funcţionează aceasta – dacă selecţia conţinutului se face manual sau pe baza vreunui algoritm.

De altfel, secţiunea Breaking News nu este încă vizibilă tuturor utilizatorilor, ceea e înseamnă că implementarea acesteia, ca şi în alte cazuri, se face treptat, pe parcursul mai multor săptămâni.

Noua secţiune de ştiri poate fi văzută atât în aplicaţiile mobile, cât şi pe versiunea de desktop a YouTube.