Yuanul, la cel mai ridicat curs de schimb din 2016, în urma deciziilor BCE
Yuanul s-a apreciat ulterior cu 0,34% faţă de nivelul de 6,5127 unităţi pentru un dolar stabilit joi, cel mai semnificativ avans din 2 noiembrie 2015.
Banca Centrală Europeană a decis să reducă dobânzile şi să majoreze achiziţiile de active pentru a opri răspândirea inflaţiei extrem de scăzute la ansamblul economiei, a declarat joi preşedintele BCE, Mario Draghi.
‘Este crucial să evităm efectele secundare’, a declarat Mario Draghi, la conferinţa de presă de după reuniunea de politică monetară la care BCE a redus, pentru prima dată în istoria sa, dobânda de bază la nivelul zero.
După declaraţiile şefului BCE, euro s-a apreciat semnificativ, de la 1,0820 dolari ajungând joi la 1,1217 dolari.
În ianuarie, Banca Centrală a Chinei a coborât cursul de referinţă al yuanului în raport cu dolarul cu 0,51%, până la 6,5646 yuani pentru un dolar, ceea ce reprezintă cel mai scăzut curs de schimb pentru moneda chineză după luna martie 2011. Este vorba, de asemenea, de cea mai mare depreciere înregistrată de moneda chineză după luna august a anului trecut, când Beijingul a decis o devalorizare surpriză a yuanului cu aproape 5% în decurs de o săptămână. Un yuan mai slab face exporturile chineze mai competitive pe plan internaţional, dar scumpeşte importurile Chinei.
Deşi mulţi economişti spun că o depreciere graduală a yuanului era de aşteptat, după ce alte state importante şi-au depreciat monedele în ultimii ani, decizia Chinei a provocat temeri pe pieţele financiare globale în legătură cu capacitatea Guvernului de la Beijing de a gestiona încetinirea creşterii economiei chineze.
Autorităţile de la Beijing încearcă să crească utilizarea yuanului în schimburile internaţionale, pentru a reflecta statutul Chinei de a doua economie mondială. Unii analişti preconizează chiar că într-o zi moneda chineză ar putea rivaliza cu dolarul american, care, în prezent, este valuta de referinţă la nivel mondial.