Zagrebul investighează dispariția unui yacht aparținând miliardarului rus Alişer Usmanov dintr-un port croat. Vasul era sechestrat în urma sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană
Procuratura şi serviciul de informaţii croat investighează acest caz, iar ”cei responsabili pentru greşelile comise vor fi traşi la răspundere”, a promis premierul în faţa parlamentului de la Zagreb.
Yachtul, denumit „Irina VU”, era acostat într-un port de agrement pe ţărmul insulei croate Murter şi a dispărut în octombrie fără ca cineva să observe, în locul său fiind apărut un alt yaht, aproape identic.
Potrivit presei croate, autorităţile maritime locale şi-au dat seama abia săptămâna aceasta de cele întâmplate, după ce yahtul iniţial a fost semnalat în portul turc Didim, pe ţărmul Mării Egee.
Potrivit cotidianului ”Dubrovacki dnevnik”, yachtul a trecut fără probleme prin portul Dubrovnik, unde autorităţile portuare, vama şi poliţia de frontieră i-au permis plecarea din ţară, probabil nefiind informate că yachtul era sub sancţiuni.
Totuşi, premierul Plenkovic consideră că este ”foarte straniu ca nimeni, nici angajaţii portului, nici poliţia sau garda de coastă, nici autorităţile care verifică respectarea sancţiunilor împotriva Rusiei să nu ştie nimic” despre dispariţia luxosului yaht cu o lungime de 35 de metri.
Alişer Usmanov, în vârstă de 69 de ani, este un întreprinzător uzbek cu o avere estimată anul trecut la circa 19,5 miliarde de dolari, obţinută în afaceri cu minereuri şi metale după colapsul Uniunii Sovietice.
Sursa foto: Superyachttimes.com