Zagrebul oferă bani croaților emigrați în UE dacă aleg să se întoarcă acasă

Zagrebul a anunţat joi stimulente financiare pentru a-i convinge pe croaţii care au emigrat în alte ţări ale Uniunii Europene să se întoarcă în ţara lor, pentru a reduce declinul demografic şi îmbătrânirea populaţiei constatate în ultimii ani, relatează France Presse, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 23 dec. 2021, 20:55
Zagrebul oferă bani croaților emigrați în UE dacă aleg să se întoarcă acasă

Aceste măsuri, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, prevăd plata către expatriaţii croaţi cu reşedinţa în ţări ale UE a unei sume de până la 26.000 de euro dacă se întorc în Croaţia pentru a-şi înfiinţa o afacere.

Măsuri similare, în cadrul acestui program numit „Am ales Croaţia”, sunt planificate pentru croaţii care s-au mutat din motive economice în interiorul ţării pentru a-i încuraja să se stabilească în zonele rurale slab populate.

Aceste stimulente „oferă atât motivaţia de a reveni, cât şi resurse financiare”, a declarat prim-ministrul Andrej Plenkovic.

„Revitalizarea demografică este o problemă vitală pentru Croaţia, cu o populaţie ce îmbătrâneşte”, a adăugat el.

Guvernul estimează că acest program ar putea încuraja 4.000 până la 4.500 de persoane să se întoarcă în ţara lor.

Potrivit cifrelor oficiale, peste 250.000 de croaţi au părăsit ţara de la aderarea la UE în 2013, majoritatea în căutarea unor condiţii de viaţă mai bune în Germania, Austria sau Irlanda.

Populaţia Croaţiei era de aproximativ 4,2 milioane, conform recensământului din 2011.

Potrivit experţilor, populaţia a scăzut cu aproape 10% de la acea dată din cauza emigrării masive.

Rezultatele ultimului recensământ urmează să fie făcute publice la începutul anului 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct de vedere economic pe marginea prăpastiei
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct ...
PSD ar trebui, "într-un mod normal", să aibă prima şansă în a da premierul în noul Guvern, având în vedere rezultatul alegerilor parlamentare de anul trecut, a afirmat, sâmbătă,......
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a trimite experți la Salina Praid
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a ...
Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite echipamente şi experţi la ...
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Luna iunie se anunță a fi una plină de evenimente în ceea ce privește inaugurările de autostrăzi în România. Astfel, ...
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Danone, liderul pieței iaurturilor din România, cu o fabrică în București de unde face și exporturi, a rămas în 2024 ...