Zamfir, după audierea guvernatorului: Mi-a întărit convingerea că BNR intervine în calcularea ROBOR
Zamfir a adăugat că guvernatorul Băncii Naţionale a confirmat că ROBOR „este o înţelegere între bănci”, înţelegere interzisă de Legea concurenţei.
„Eu cred că a fost o discuţie extrem de binevenită, mi-a întărit convingerea că ceea ce eu credeam ca şi politică a Băncii Naţionale s-a adeverit. Am aflat în cursul audierilor că Banca Naţională intervine telefonic ca ROBOR să fie stabilit în cotele pe care le doreşte Banca Naţională, am aflat că se gândeşte, se lucrează acum la schimbarea acestui mecanism de calcul al ROBOR, întrucât ridică semne de întrebare felul în care acest ROBOR reflectă sau nu piaţa. Ceea ce mi-a întărit convingerea că Banca Naţională intervine în calcularea cursului ROBOR. Domnul guvernator a confirmat, de asemenea, că ROBOR este o înţelegere între bănci, înţelegere care este interzisă de Legea concurenţei”, a afirmat Zamfir după audierea guvernatorului BNR.
Zamfir a mai precizat că i-a oferit lui Mugur Isărescu două cărţi care „îi vor schimba modul de a privi lucrurile”.
„Pentru că îmi place foarte mult lectura şi cred că trebuia şi dumnealui să vadă lucrurile astea, (n.r. – i-am oferit) două cărţi: o carte scrisă de doi laureaţi ai premiului Nobel, George Akerlof şi Robert Schiller. Cartea se numeşte „La pescuit de fraieri” şi vorbeşte despre economia manipulării şi a înţelepciunii. Cealaltă carte pe care am oferit-o este o carte scoasă de debitorii în franci elveţieni, care se numeşte „România sub teroarea bancară”. Avem aici sute de cazuri care au simţit gustul creditării în franci elveţieni. Cred că sunt două cărţi pe care domnul guvernator, după ce le va citi, categoric îşi va schimba modul de a privi lucrurile”, a susţinut senatorul ALDE.
În context, Daniel Zamfir a mai precizat că România este astăzi cea mai săracă ţară din UE, „ţară în care cetăţenii plătesc cele mai mari costuri la dobânzi şi în care băncile au profit dublu, chiar triplu faţă de UE”, iar guvernatorul BNR ar fi trebuit să identifice soluţii de dezvoltare a ţării, împreună cu Parlamentul, sistemul bancar şi Guvernul.
„Apropo de toate discuţiile de aici, eu am spus un lucru foarte clar, eu vreau să constatăm unde ne aflăm astăzi. Suntem în situaţia în care practic suntem cea mai săracă ţară din UE, cu cel mai mic grad de intermediere financiară, ţară în care cetăţenii români plătesc cele mai mari costuri la dobânzi şi ţara în care băncile au profit dublu, chiar triplu faţă de UE. Pentru că ne aflăm în această situaţie, eu nu sunt aici pus în situaţia să corelez toţi aceşti termeni şi să dau explicaţii în legătură cu acest lucru. De aceea există Banca Naţională, Guvernul României, de aceea am solicitat guvernatorului BNR şi mi-am exprimat regretul că nu s-a ridicat la înălţimea funcţiei domniei sale. Domnia sa, care de-a lungul anilor, a constatat cum stau lucrurile în economia românească cred că ar fi trebuit să stea la masă cu Parlamentul României, cu sistemul bancar, cu Guvernul României, ca împreună să găsească metodele ca ţara aceasta să se dezvolte. Noi suntem în situaţia aceasta şi din cauza neimplicării sau implicării a guvernatorului BNR şi spuneam că am ajuns că noi în România am ajuns să avem cel mai mic grad de intermediere financiară, adică băncile în România bagă foarte puţini bani în economie şi obţin profituri mari”, a conchis Zamfir.