Zăpada poate afecta grav ochii. Vezi ce trebuie să faci ca să te protejezi
Deşi ochelarii de soare sunt purtaţi cel mai frecvent în perioada verii, riscurile ca lumina puternică să ne afecteze văzul sunt chiar mai mari în timpul anotimpului friguros, avertizează specialiştii clinicii Audio-Optica.
Razele ultraviolete nu afectează negativ doar pielea, ci şi vederea, iar pe timpul iernii efectul este amplificat de reflexia razelor pe zăpadă sau pe gheaţă. De aceea, expunerea prelungită în zilele însorite, când zăpada reflectă aproximativ 85% din lumină, poate cauza probleme precum oftalmia de zăpadă, înroşirea conjunctivei, edeme şi lăcrimare abundentă. “În situaţii mai grave se poate ajunge la afecţiuni precum cataracta”, potrivit Audio-Optica.
Astfel, specialiştii recomandă protejarea ochilor cu ochelari de soare sau de vedere cu protecţie UV atunci când petrecem timp în aer liber, la temperaturi scăzute. Nevoia de protecţie este esenţială în această perioadă, mai ales când mergem la munte pentru a practica diferite sporturi de iarnă, deoarece ajungem să petrecem mai mult timp în aer liber, la altitudine, unde aerul este mai rarefiat, favorizând accesul razelor dăunatoare.
Studiile arată că ochii de culoare deschisă, precum cei albaştri sau cei verzi, sunt mai sensibili la razele dăunatoare, însă cu toţii avem de suferit dacă nu ne protejăm corespunzător. Mai mult, ochelarii protejează vederea, dar şi pielea din jurul ochilor, care este foarte sensibilă şi predispusă la unele tipuri cancer de piele.