Zarea preia companiile Domeniile Dealu Mare și Vitis și mai multe active ale Societății de Promovare a Vinului

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Zarea urmează să preia companiile Domeniile Dealu Mare și Vitis, precum și unele active care aparțin Societății de Promovare a Vinului, informează instituția prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Cristian Negrei - joi, 22 iun. 2023, 17:44
Zarea preia companiile Domeniile Dealu Mare și Vitis și mai multe active ale Societății de Promovare a Vinului

Zarea va prelua 70% din capitalul social al companiilor Domeniile Dealu Mare și Vitis și o parte din activele Societății de Promovare a Vinului, care constau în mărci comerciale și în curs de înregistrare, domenii web, conturile de social media, toate stocurile și activele fixe.

Zarea este o companie producătoare de băuturi alcoolice înființată în anul 1912 cu un portofoliu actual de peste 20 de branduri din categoria vinuri spumante, aperitive și băuturi spirtoase.

Cele trei companii preluate activează în producția și comercializarea de vinuri. Vitis administrează plantaţiile de vie, Domeniile Dealu Mare se ocupă de producţie şi cramă, în timp ce distribuţia este operată de Societatea de Promovare a Vinului.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

Tranzacția prin zare Zarea a preluat 70% din pachetul de acţiuni al grupului de firme DDMU (Domeniile Dealu Mare Urlaţi), fondat de familia Rădulescu, a fost încheiată în data de 28 febriarie 2023.

30% din părțile sociale va rămâne în proprietatea familiei Rădulescu, Gabriel Rădulescu rămânând în continuare director general al grupului DDMU, având în grijă podgoriile din Dealu Mare şi crama de la Urlaţi, urmând ca activităţile de marketing, vânzări şi management financiar să fie operate de echipa Zarea, a anunțat compania pe site-ul său în ziua în care a fost semnat contractul.

Sursa foto: Zarea.ro

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...