Zborul MH17: Rusia a remis UE informaţiile sale şi speră la o anchetă imparţială
‘Le-am transmis marţi, de îndată ce le-am primit în formă scrisă, în limbile engleză şi rusă. Le-am remis tuturor părţilor interesate’, a spus Cijov, într-o întâlnire cu jurnalişti ruşi la Bruxelles.
‘Rusia speră sincer că ancheta în cazul prăbuşirii (avionului) Boeing 777 în estul Ucrainei va fi cu adevărat una ‘imparţială, independentă şi internaţională’, aşa cum prevede rezoluţia Consiliului de Securitate’, a afirmat în acest context oficialul rus.
‘Am fost surprins de declaraţiile unor reprezentanţi europeni. Încercările de a anticipa rezultatele anchetei nu pot fi considerate decât ca o presiune la adresa anchetatorilor’, a afirmat şeful misiunii permanente a Rusiei la UE.
Cu această ocazie, el a avertizat împotriva oricăror concluzii pripite cu privire la cauzele şi circumstanţele tragediei.
Din partea UE nu a urmat deocamdată nicio reacţie, a indicat reprezentantul Moscovei, adăugând că o reacţie a venit doar din partea SUA, una destul de previzibilă – toate datele ruseşti au fost puse la îndoială.
‘Acesta este, desigur, dreptul lor. Dar dacă au dubii, ar trebui să-şi prezinte dovezile, ceea ce încă nu au făcut. Ar trebui să adaug că americanii niciodată nu aduc probe reale, invocând că este vorba de informaţii ale serviciilor secrete, iar publicarea lor le-ar putea compromite sursele’, a mai opinat reprezentantul permanent al Rusiei pentru lângă forurile de la Bruxelles.
Serviciile secrete americane şi-au făcut deja cunoscută poziţia în cazul catastrofei aeriene din 17 iulie în estul Ucrainei, precizând că avionul de linie malaezian a fost doborât, ‘din greşeală’, de rebeli proruşi ‘insuficient antrenaţi’, care l-au confundat cu un avion militar.
Într-o conferinţă de presă marţi, oficiali ai comunităţii de informaţii americane au recunoscut că ‘nu dispun de nicio informaţie cu privire la implicarea directă a autorităţilor ruse în această tragedie’, scrie agenţia de presă ITAR-TASS.
Cu toate acestea, ei au acuzat Rusia că a ‘creat condiţii’ care au condus în cele din urmă la catastrofa aeriană din estul Ucrainei şi continuă să livreze rebelilor armament, inclusiv mijloace de apărare antiaeriană şi tancuri.