Drumurile Opoziţiei în SUA: Geoană, din nou cu un pas înaintea liderilor USL
Liderii Opoziţiei au şi ei plănuită o vizită peste SUA în această lună. Surse din USL susţin că deplasarea peste Ocean a celor doi preşedinţi ai urma să aibă în a doua jumătate a lunii februarie.
În toamna anului trecut, vizita lui Mircea Geoană în SUA a generat nervozitate printre colegii de partid care au declarat că fostul preşedinte al Senatului trebuia să îi informeze despre această vizită. Mai mult, social-democraţii au spus că Geoană a încercat să le ia faţă lui Crin Antonescu şi Victor Ponta care plănuiseră o vizită peste Ocean. Vizita în SUA a fost unul dintre capetele de acuzare care au dus la excluderea lui Mircea Geoană din partid.