Zboruri anulate pe aeroportul din Frankfurt din cauza unei pene informatice
La plecări şi sosiri pe aeroportul din Frankfurt, în jur de 60 de zboruri au fost anulate din cauza acestei probleme informatice descoperite miercurea trecută şi care afectează softurile de organizare a traficului la unul dintre cele patru centre de control germane, cel din Langen, în landul Hessa.
În mod obişnuit, al patrulea hub european gestionează circa 1.400 de decolări şi aterizări pe zi.
Potrivit Autorităţii pentru securitate aeriană DFS, responsabilă de centrele de control, pana a afectat un sistem ce transmite informaţii despre zboruri, cum sunt cele privind tipul de avion sau ruta prevăzută.
„Securitatea transportului aerian nu a fost afectată”, a precizat DFS într-un comunicat, însă traficul în zona controlată de centrul din Langen a fost redus cu un sfert.
Această pană a intervenit în condiţiile în care Germania încearcă să evite ca întârzierile şi anulările de zboruri să se înmulţească în această vară.
Primul grup european de transport aerian, Lufthansa, a atenţionat de altfel luna aceasta împotriva unei „gâtuiri” a infrastructurilor, date fiind dificultăţile întâmpinate de aeroporturi şi controlorii aerieni în gestionarea creşterea traficului.
”Traficul aerian creşte de mai mulţi ani într-un mod disproporţionat (…) Investiţiile în infrastructură nu reuşesc să ţină pasul cu acest ritm”, a avertizat directorul general al companiei Lufthansa, Cartsen Spohr, în contextul în care vara trecută pe aeroporturile germane s-au înregistrat tot mai multe întârzieri şi anulări de zboruri.
DFS duce lipsă în special de controlori de trafic aerian, iar aeroportul din Frankfurt este foarte criticat pentru ineficacitatea controalelor sale de securitate.
Actorii traficului aerian – companii, aeroporturi şi DFS – urmează să participe joi la o întâlnire cu guvernul german, pentru a încerca să limiteze perturbările vara aceasta.