Zece ani cu Xi Jinping la conducerea Chinei. O perspectivă asupra restructurarării armatei şi a regiunii – comentariu AFP

Vecinii Chinei se străduiesc să ţină pasul, aşa că cel de-al treilea mandat de cinci ani al lui Xi, care va fi aprobat în curând de Congresul Partidului Comunist Chinez, are toate şansele să fie însoţit de o cursă a înarmării în regiunea Asia-Pacific, apreciază agenţia.

În Coreea de Sud, care îşi dezvoltă forţa maritimă cu rază mare de acţiune sau în Australia, care achiziţionează submarine nucleare, a crescut volumul afacerilor cu armament. Conform Institutului Internaţional de Studii Strategice din Londra, cheltuielile militare în regiune au depăşit anul trecut pragul de un miliard de dolari, scrie Agerpres.

În ultimii zece ani, China, Filipinele şi Vietnamul şi-au dublat bugetele pentru apărare, iar Coreea de Sud, India şi Pakistanul nu sunt departe de ritmul respectiv. Chiar şi Japonia a prezentat anul acesta un buget militar record, punând capăt rezervei tradiţionale, pe motiv că mediul de securitate este „tot mai violent”.

„Toţi actorii cheie din regiunea indo-pacifică reacţionează cât de rapid pot la modernizarea armatei chineze”, arată Malcolm Davis, un fost oficial australian în domeniul apărării, în prezent analist la Institutul de Politici Strategice din Canberra.

Multă vreme, Armata de Eliberare a Poporului (AEP, denumirea oficială a armatei chineze) a fost considerată depăşită şi ineficientă; un istoric a calificat-o chiar drept „cel mai mare muzeu militar din lume), reaminteşte AFP. Echipată cu armament vechi produs în Uniunea Sovietică şi afectată de corupţie, forţa militară a Chinei se baza în primul rând pe o infanterie cu rezultate nu prea glorioase în teatrele internaţionale.

În timpul războiului din Coreea, când a intervenit de partea Nordului, AEP a avut pierderi de 400.000 de militari potrivit surselor occidentale; Beijingul a recunoscut doar 180.000. În 1979, armata chineză a purtat un război scurt, dar sângeros cu Vietnamul.

În 2013, când Xi Jinping a devenit comandant suprem, reformele erau deja în curs. Procesul începuse anii 1990, sub preşedinţia lui Jiang Zemin – care fusese impresionat de performanţele militare americane în războiul din Golf – când s-a produs cea de-a treia criză în Strâmtoarea Taiwanului. Însă abia după venirea la putere a lui Xi eforturile respective au început cu adevărat să se reflecte în capacităţi, apreciază consultantul strategic Alexander Neill, citat de AFP.

AEP lansase recent primul său portavion, provenit din Ucraina, şi avioanele de vânătoare-bombardament J-15 construite pe baza modelului sovietic Suhoi.

Bugetul militar al Chinei a crescut permanent în ultimii 27 de ani, conform datelor Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI). Beijingul are acum la dispoziţie două portavioane active, sute de rachete balistice cu rază lungă şi medie de acţiune, mii de avioane de vânătoare şi cea mai mare marină militară de pe glob, mai mare chiar decât a Statelor Unite.

„Au o marină militară foarte mare şi dacă vor să intimideze şi să plaseze nave în jurul Taiwanului pot face asta foarte uşor”, a declarat presei americane viceamiralul Karl Thomas, comandantul celei de-a 7-a flote a SUA.

În acelaşi timp, arsenalul nuclear al Chinei a crescut exponenţial. Potrivit Departamentului Apărării Statelor Unite, bombele atomice chineze pot fi lansate de la sol, de pe mare şi din aer. Revista Bulletin of the Atomic Scientists consemnează un inventar de 350 de arme nucleare chineze, dublu faţă de numărul din timpul războiului rece, iar serviciile de informaţii americane apreciază că în următorii cinci ani s-ar putea ajunge la 700. În nord-vestul ţării se construiesc noi silozuri pentru rachete nucleare.

China este „singurul adversar capabil să combine puterea economică, diplomatică, militară şi tehnologică pentru a constitui o provocare pe termen lung pentru un sistem internaţional stabil şi deschis”, aprecia Pentagonul într-un raport din 2021. „Beijingul încearcă să remodeleze ordinea internaţională pentru a se alinia mai bine cu sistemul său autoritar şi cu interesele sale naţionale”, arăta acelaşi document.

Această perspectivă este îngrijorătoare, iar multe proiecte din regiune au obiectivul clar de a întări capacitatea de descurajare. Coreea de Sud doreşte să dezvolte o forţă navală care să poată acţiona în largul coastelor, iar Australia are în vedere dotarea cu opt sumbarine nucleare, cu ajutorul britanicilor şi al americanilor, conform acordului AUKUS între Canberra, Londra şi Washington. Australienii discută şi achiziţionarea de arme hipersonice, de rachete balistice cu rază de acţiune mai mare şi de bombardiere „invizibile” care să poată lovi oriunde în lume fără a fi detectate.

Malcolm Davis consideră că astfel de proiecte reflectă conştientizarea faptului că China este tot mai capabilă să modeleze regiunea aşa cum doreşte. „Epoca în care marina militară americană domina mările în regiunea occidentală a Pacificului se apropie de sfârşit”, afirmă analistul. „Nu am fi avut AUKIS dacă Xi Jinping nu ar fi fost acolo. Într-un fel, ne-a făcut o favoare uriaşă”, conchide el.