Zece morţi în explozia unui troleibuz la Volgograd

Zece persoane au murit în urma unei explozii produse luni dimineaţă într-un troleibuz din Volgograd, în sud-vestul Rusiei, unde un atentat sinucigaş a provocat moartea a 17 persoane, duminică, au anunţat agenţiile ruse, citate de AFP.
Economica.net - lun, 30 dec. 2013, 07:41
Zece morţi în explozia unui troleibuz la Volgograd

Comitetul de anchetă, care se ocupă de principalele investigaţii în Rusia, a anunţat imediat deschiderea unei anchete pentru „atentat terorist” şi „trafic de arme”, a anunţat purtătorul de cuvânt al organismului, Vladimir Markin, pentru agenţiile ruse.

Markin anunţase anterior zece morţi, „potrivit datelor preliminare”, confirmând un bilanţ oferit de reprezentanţii forţelor locale din Volgograd, oraş situat în apropiere de Caucazul rus instabil.

Zece persoane au fost rănite, potrivit unui bilanţ provizoriu întocmit de Ministerul local pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat purtătoarea de cuvânt a acestuia, Irina Gogoleva, pentru agenţia Interfax.

Explozia a avut loc la ora locală 08.23 (06.23 ora României), a precizat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă, vehiculul a fost total distrus de explozie.

Duminică, un atentat atribuit unui kamikaze a provocat moartea a 17 persoane în gara aceluiaşi oraş, foarte frecventată la sfârşitul săptămânii, ce a reprezentat începutul sărbătorilor de iarnă pentru numeroşi ruşi.

Atentatul a intensificat temerile privind securitatea Jocurilor Olimpice de iarnă organizate în februarie la Soci, staţiune balneară situată la poalele Caucazului.

Măsurile de securitate au fost consolidate în toate gările şi aeroporturile principale din Rusia, după atentatul de duminică.

Autorităţile regionale au anunţat că au ridicat nivelul alertei teroristei în regiunea Volgograd pentru următoarele 15 zile.

Rebeliunea islamistă încearcă să înfiinţeze un stat islamist în Caucazul de Nord, iar liderul său, Doku Umarov, inamicul numărul unu al Kremlinului, a făcut apel, în iulie, într-o înregistrare video la atacuri pentru a împiedica „prin toate mijloacele” desfăşurarea Jocurilor Olimpice de la Soci.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi abandonate de 20 de ani
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu mutarea unor grinzi pe un șantier din Autostrada Transilvania, după mai bine de 20 de ani de când au fost lăsate acolo de către constructorul......
Moscova anunță că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi posibilă, dacă mai întâi Rusia și Ucraina vor încheia niște acorduri prealabile
Moscova anunță că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi posibilă, dacă mai întâi Rusia și Ucraina vor încheia ...
O întâlnire între preşedinţii rus Vladimir Putin şi respectiv ucrainean Volodimir Zelenski este "posibilă", cu condiţia ...
Macron se arată convins că Trump va reacționa la cinismul președintelui Putin
Macron se arată convins că Trump va reacționa la cinismul președintelui Putin
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă, la Tirana, că este "sigur" că omologul său american Donald ...
Șapte state europene cer Israelului să ridice imediat blocada asupra Fâșiei Gaza
Șapte state europene cer Israelului să ridice imediat blocada asupra Fâșiei Gaza
Şapte ţări europene au cerut Israelului "să revină asupra politicii sale actuale" din Gaza şi să-şi ridice "imediat" ...