Vîntu, Luca şi alţi opt reţinuţi în dosarul Petrom Service, la tribunal cu propunerea de arestare

Economica.net
08 11. 2011

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au reţinut în total zece persoane în dosarul falimentării companiei Petrom Service. Mai exact au fost emise ordonanţe de reţinere pentru Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan, Gheorghe Şupeală, Sorin Mihai, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă, Zizi Anagnostopol, Daniela Braşoveanu şi Ioan Bohâlţeanu.

În acelaşi dosar, Raicovich Rino Graziano, membru în Consiliul de Administraţie al PSV Company, a primit interdicţia de a părăsi ţara pentru o durată de 30 zile.

Procurorii spun că Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca au falimentat intenţionat Petrom Service. În schimb, salariaţii companiei nu şi-au mai primit dividendele de peste 83 de milioane de euro. Şi statul ar fi fost prejudiciat cu peste 98 de milioane de euro. Banii erau rulaţi în mare parte, prin conturile personale ale lui Vîntu şi Luca, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie Petrom Service. Anchetatorii au descoperit o adevărată încrengătură de offshore-uri şi firme prin care sumele au fost apoi transferate, de mai multe ori.

Printre aceste firme, Realitatea Media S.A. deţine recordul de încasări: peste 14 milioane de euro, iar alte două firme au 6,7, respectiv 1,3 milioane euro bani rulaţi ilegal. Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au dispus sechestru pe toate bunurile învinuiţilor: 81 de imobile – terenuri, apartamente, restaurante, spaţii comerciale, maşini, ambarcaţiuni, conturi bancare.