Zeci de firme de investiţii străine au anunţat că vor pe piaţa românească

26 06. 2012
stock_market_brokers_bidders_45927000

Société Générale a notificat Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) că doreşte să presteze, practic, aproape toate serviciile de investiţii financiare prevăzute de legea română de capital. Acesta este un indiciu că clienţii marii bănci franceze au nevoie de o legătură mai directă decât cea prin banca BRD din România, filială a grupului.

Volumul mare de notificări a survenit după câştigarea alegerilor din Grecia de către adepţii continuării programului de însănătoşire a finanţelor ţării, fapt ce a relansat speranţele în supravieţuirea monedei europene în configuraţia actuală şi în reducerea presiunii asupra finanţelor ţărilor mici din UE.

Alte 19 firme de brokeraj şi de administare de investiţii notificaseră deja CNVM, în prima săptămână a lunii, că vor intra pe piaţa românească, în virtutea liberei circulaţii a serviciilor financiare în Uniunea Europeană (UE, passporting), potrivit Buletinului CNVM.

Cele mai multe  sunt înregistrate în Marea Britanie şi în Cipru. Marea majoritate sunt companii de dimensiuni medii sau mici, necunoscute în România, atrase de preţurile exagerat de mici ale activelor româneşti.

Multe dintre noile intrate pe piaţa românească sunt firme de intermediere de tranzacţii valutare (FOREX) pe piaţa internaţională.

Firmele de administrare de investiţii sunt atrase şi de potenţialul de plasament a propriilor servicii şi produse de investiţii pe piaţa românească, încă subdezvoltată faţă de potenţialul estimat de analişti.

De asemeni, brokerii srtăini mai sunt atraşi şi de perspectiva încasării de dividende mari  de la Fondul Proprietatea (FP) şi de la societăţile de investiţii financiare (SIF) care se află deja sub o mare presiune din partea acţionarilor lor instituţionali străini şi români (fonduri de investiţii).