Zeci de mii de soldaţi ruşi sunt în apropierea frontierei cu Ucraina – ambasadorul SUA la OSCE

Ambasadorul Statelor Unite pe lângă Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Daniel Baer, a avertizat luni că Rusia a dislocat zeci de mii de soldaţi în apropierea frontierei cu Ucraina şi a cerut Moscovei să ia măsuri pentru dezamorsarea situaţiei de criză, consemnează agenţia Reuters.
Economica.net - lun, 07 apr. 2014, 12:58
Zeci de mii de soldaţi ruşi sunt în apropierea frontierei cu Ucraina - ambasadorul SUA la OSCE

‘Avem dovezi consistente că sunt zeci de mii de soldaţi la frontieră, iar aceştia nu se află în cazărmi sau în amplasamentele normale pe timp de pace’, a declarat diplomatul american după o reuniune de urgenţă a reprezentanţilor celor 57 de state membre ale OSCE, convocată pentru a dezbate situaţia din Ucraina şi la care Rusia nu a participat.

‘Ceea ce Federaţia Rusă trebuie să facă este să ia măsuri pentru dezamorsarea situaţiei de criză. Ei au jucat un rol principal în această criză şi există în mod categoric paşi concreţi pe care pot să-i facă în direcţia dezescaladării’, inclusiv implicarea alături de comunitatea internaţională şi autorizarea unor misiuni de verificare a mişcărilor de trupe, a adăugat el.

Tensiunile s-au amplificat duminică în estul Ucrainei, unde în trei oraşe (Harkov, Doneţk şi Lugansk) manifestanţii proruşi au preluat controlul unor clădiri oficiale. La Doneţk aceştia au anunţat luni autoproclamarea unei ‘republici suverane’. În urma acestor noi evoluţii care vin după anexarea Crimeii de către Rusia, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a acuzat Moscova că pune în aplicare ‘un plan pentru dezmembrarea Ucrainei’.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu, despre plafonarea prețurilor la gaze și energie: România nu este obligată de nimeni cu nimic. Comisia Europeană are un punct de vedere și va discuta cu ministrul Energiei
Ciolacu, despre plafonarea prețurilor la gaze și energie: România nu este obligată de nimeni cu nimic. Comisia Europeană ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, întrebat în legătură cu faptul că ţara noastră este obligată de Comisia Europeană să elimine plafonarea preţului la energie şi gaz la......
Ministrul Muncii Simona Simona Bucura-Oprescu, de Ziua Mondială a Educației: Adaptabilitatea şi educaţia continuă devin esenţiale pentru a fi pregătiţi pentru meseriile viitorului
Ministrul Muncii Simona Simona Bucura-Oprescu, de Ziua Mondială a Educației: Adaptabilitatea şi educaţia continuă devin ...
Adaptabilitatea şi educaţia continuă devin esenţiale pentru a fi pregătiţi în meseriile viitorului şi ne fac mai ...
CNPP: 928.187 de pensionari au beneficiat de indemnizații sociale în luna septembrie
CNPP: 928.187 de pensionari au beneficiat de indemnizații sociale în luna septembrie
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2024, de 928.187 de persoane, ...
Jurgen Stock, șeful Interpol: Grupările de crimă organizată operează ca niște întreprinderi globale, care dețin cantități astronomice de resurse
Jurgen Stock, șeful Interpol: Grupările de crimă organizată operează ca niște întreprinderi globale, care dețin cantități ...
Secretarul general al organizaţiei internaţionale de cooperare a forţelor de poliţie Interpol, Jurgen Stock, a tras un ...