Zeekr 007, model care ajunge la primii clienți în septembrie, va avea în dotare bateria cu cea mai rapidă încărcare din lume
În încercarea de a pune capăt reproșurilor venite de la potențialii clienți de mașini electrice în legătură cu autonomia și durata încărcării, producătorii au reușit mai întâi să aducă pe piață vehicule care se deplasează peste 500 km cu o singură încărcare, iar acum promit reducerea substanțială a timpului petrecut lângă o priză.
Pe 13 august 2024, chinezii de la Zeekr au anunțat lansarea unei baterii litiu-fier-fosfat (LFP) care se poate încărca de la 10% la 80% în doar 10 minute și jumătate. Desigur, asta dacă mașina în dotarea căreia se află bateria respectivă este conectată la o stație de încărcare ultra-rapidă V3, tot a Zeekr.
Conform celor de la Zeekr, chiar și în condiții de frig de până la minus 10 grade Celsius, celulele bateriei vor putea fi încărcate până la 80% în aproximativ 30 de minute.
Noua baterie, împreună cu sistemul electric aferent, a fost anunțată de Zeekr încă din decembrie 2023. Pe atunci, oficialii companiei notau că, având o arhitectură de 800V îmbunătățită, „un vehicul electric cu noile tehnologii Zeekr poate încărca 500 de kilometri de autonomie în 15 minute. Chiar și la temperaturi scăzute în timpul iernii performanța de încărcare a vehiculelor Zeekr cu noile baterii va depăși performanțele multor concurenți”.
Totodată, specialiștii companiei chineze declarau că „în mod tradițional, industria consideră că bateriile LFP au o densitate energetică mai mică în comparație cu bateriile nichel-mangan-cobalt (NMC) la nivel de celulă. Pentru a rezolva această problemă, inginerii Zeekr au proiectat cu atenție noul pachet de baterii LFP pentru a obține o densitate energetică ridicată la nivel de pachet. Datorită aplicării unor materiale nou dezvoltate și a unui design structural simplificat, utilizarea volumului noului pachet de baterii ajunge la 83,7%, peste realizările multor omologi mondiali”.
Primul vehicul care va beneficia de noua baterie LFP va fi sedanul Zeekr 007 ale cărui livrări vor debuta nu mai departe de septembrie 2024. Acesta este primul model al mărcii care respectă noul limbaj de design și este dotat cu funcții ADAS (Advanced Driver-Assistant System) proprii Zeekr, dezvoltate în colaborare cu NVIDIA.
Sedanul pur electric 007 este al patrulea model Zeekr după 001 în 2021, 009 în 2022 și X în 2023. Zeekr 007 are o lungime de 4.865 mm, o lățime de 1.900 mm și o înălțime de 1.450 mm. Ampatamentul măsoară 2.928 mm. Având în dotare noul pachet de baterii LFP cu încărcare rapidă, sedanul poate parcurge, conform standardelor chineze, 688 de kilometri. O versiune cu autonomie chiar mai mare, având sub caroserie baterii Qilin de la CATL, va putea fi condusă până la 870 cu o singură încărcare completă.