Zelenski: 75 de milioane de tone de cereale ar putea fi blocate în Ucraina până în toamnă

06 06. 2022
Zelenski12

În acest moment, Ucraina discută cu Marea Britanie şi Turcia ideea ca marina unei terţe ţări să garanteze trecerea exporturilor de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră ocupate de Rusia, a declarat Zelenski la o conferinţă de presă în Kiev.

Sectorul agricol şi alimentar este responsabil pentru aproape 10% din PIB-ul Ucrainei. Anul trecut, ţara vecină a exportat produse alimentare în valoare de 28 de miliarde de dolari la nivel mondial, inclusiv produse în valoare de şapte miliarde de euro în UE.

În sezonul 2020/2021, Ucraina a fost al patrulea mare exportator global de porumb şi al şaselea mare exportator de grâu, conform datelor Consiliului Internaţional al Cerealelor.

De la debutul invaziei ruseşti, în 24 februarie, Ucraina a fost obligată să îşi redirecţioneze exporturile de cereale pe calea ferată spre frontiera de Vest sau spre micile porturi de la Dunăre.