Zelenski a vizitat trupele de pe linia frontului în est, în prima apariţie oficială în afara Kievului de la începutul războiului
„2.229 de case au fost distruse la Harkov şi în regiune. Vom restaura, vom reconstrui şi vom readuce viaţa. La Harkov şi în toate celelalte oraşe şi sate pe unde a trecut răul”, a transmis Zelenski pe Telegram, însoţindu-şi mesajul cu un video cu vizita la trupele ucrainene de pe linia frontului din zonă.
„Vă riscaţi vieţile pentru noi şi pentru ţara noastră”, le-a spus Zelenski soldaţilor ucraineni, cărora le-a înmânat de asemenea medalii şi cadouri, conform preşedinţiei ucrainene, scrie Agerpres.
„Sunt extrem de mândru de apărătorii noştri. În fiecare zi îşi riscă vieţile şi luptă pentru libertatea Ucrainei”, a afirmat şeful statului în timpul vizitei.
Şeful de cabinet al lui Zelenski, Andrii Iermak, a scris pe Telegram că preşedintele a vizitat şi oraşul Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina.
Potrivit lui Iermak, Zelenski a vizitat clădiri rezidenţiale distruse, spunând că trebuie construite altele în loc, prevăzute cu adăposturi anti-bombe.
Şeful de cabinet a adăugat că 31% din teritoriul regiunii Harkov este în prezent ocupat de Rusia şi că o altă porţiune de 5% a fost recuperată de Ucraina după ce anterior fusese sub controlul trupelor ruseşti.
Vizita în Harkov este prima apariţie oficială a lui Zelenski în afara regiunii Kiev de la începutul invaziei ruse din Ucraina, la 24 februarie, potrivit Agerpres.