Zelenski îi cere lui Trump să adopte imediat sancțiuni severe împotriva Rusiei, după intensificarea atacurilor cu rachete

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut vineri omologului său american, Donald Trump, să adopte "chiar acum" sancţiuni "severe" împotriva Rusiei pentru a împiedica capacităţile de producţie de rachete ale Moscovei pe fondul intensificării atacurilor, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 12 sept. 2026, 09:35
Zelenski îi cere lui Trump să adopte imediat sancțiuni severe împotriva Rusiei, după intensificarea atacurilor cu rachete

„Trebuie impuse sancţiuni chiar acum. Aceste sancţiuni trebuie să fie severe. (…) Uneori nu înţeleg de ce deciziile nu pot fi luate rapid”, a declarat Zelenski la forumul Yalta European Strategy de la Kiev.

„Măsurile de limitare a producţiei de rachete balistice şi arme conexe trebuie luate fără întârziere”, a insistat Zelenski, adăugând că „este important ca administraţia americana să ia decizii ferme, decizii personale ale preşedintelui Trump”.

În vizită joi în Canada, joi, Zelenski a declarat că intenţionează să se întâlnească cu Donald Trump la sfârşitul lunii septembrie la New York, după vizitele la Moscova şi Kiev ale emisarilor americani pentru relansarea eforturilor diplomatice privind Ucraina, în impas de la începutul anului.

Rusia şi Ucraina şi-au intensificat atacurile cu rază lungă de acţiune, care vizează tot mai mult obiective civile precum fabrici, rafinării, depozite, infrastructură energetică şi portuară, precum şi nave.

Atacurile ruseşti din Ucraina din ultimele luni au afectat numeroase companii, în special în sectorul metalurgic, iar loviturile asupra navelor de marfă din Marea Neagră au paralizat o mare parte din exporturile agricole ucrainene.

Ucraina, care nu dispune de suficiente capacităţi de apărare antiaeriană pentru a contracara rachetele ruseşti, este îngrijorată, de asemenea, de sosirea iernii, o perioadă critică în care Moscova ar putea provoca daune semnificative infrastructurii sale energetice, aşa cum s-a întâmplat în 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Capitalei anunță că 550 de persoane se vor întoarce în 2027 în locuințele lor din blocurile consolidate
Primăria Capitalei anunță că 550 de persoane se vor întoarce în 2027 în locuințele lor din blocurile consolidate
Un număr de 217 familii, adică 550 de persoane, vor reveni de anul viitor în locuinţe noi, curate şi sigure, blocurile lor vechi de aproape 100 de ani, încadrate în clasa I de risc seismic,......
Șeful ROMARM anunță măsuri de securitate sporite și spune că societatea are nevoie de o structură centralizată de conducere. O singură comanie, nu 15
Șeful ROMARM anunță măsuri de securitate sporite și spune că societatea are nevoie de o structură centralizată de ...
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin ...
Docherii din 113 porturi situate în 22 de țări intră în grevă în semn de protest față de război
Docherii din 113 porturi situate în 22 de țări intră în grevă în semn de protest față de război
Docherii din 113 porturi din 22 de ţări au anunţat că vor intra vineri în grevă pentru a protesta împotriva războiului ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de trancționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 76 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de trancționare de joi. Rulajul a ajuns ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor ...