Zelenski susține că nu va mai insista în privința aderării Ucrainei la NATO și s-a arătat deschis să negocieze cu Rusia situația Crimeei și a Donbasului
„În ceea ce priveşte NATO, mi-am temperat poziţia asupra acestei probleme deja de ceva timp, atunci când am înţeles” că „NATO nu este gata să accepte Ucraina”, a declarat el în acest interviu difuzat luni seara. „Alianţei (Atlanticului de Nord) îi este teamă de tot ce este controversat, (îi este teamă) şi de o confruntare cu Rusia”, a deplâns el.
Zelenski a adăugat că nu vrea să fie preşedintele unei „ţări care imploră în genunchi” pentru o astfel de aderare.
Rusia a invadat pe 24 februarie Ucraina şi duce un război în această fostă republică sovietică. Moscova afirmă că vrea garanţii că Ucraina nu va adera niciodată la NATO, alianţă transatlantică ce a fost creată pentru a apăra Europa în faţa ameninţării URSS la începutul Războiului Rece şi care s-a extins apoi progresiv până aproape de Rusia, notează AFP.
Kremlinul consideră ameninţătoare aceste extinderi şi poziţiile militare ale aliaţilor occidentali lângă frontierele ruse.
Preşedintele Putin a recunoscut de asemenea, cu puţin timp înainte de a declanşa invazia, cele două „republici” separatiste proruse din estul Ucrainei, în război din 2014 cu forţele militare ale Kievului. Vladimir Putin cere acum ca independenţa lor să fie recunoscută de Ucraina.
Întrebat în legătură cu această cerere, Zelenski s-a declarat, în interviul pentru ABC, deschis dialogului. „Vorbesc despre garanţii de securitate. Cred că referitor la aceste teritorii temporar ocupate”, „care au fost recunoscute doar de Rusia”, „noi putem discuta şi găsi un compromis cu privire la viitorul acestor teritorii”, a explicat el.
„Important pentru mine este cum vor trăi oamenii care se află în aceste teritorii şi care vor să facă parte din Ucraina”, a continuat el, estimând că problema este „mai complexă decât (presupune) pur şi simplu recunoaşterea lor”.
„Acesta este un alt ultimatum şi noi respingem ultimatumurile. Trebuie ca preşedintele Putin să înceapă să discute, să înceapă un dialog, în loc să trăiască într-o bulă”, a mai spus Zelenski.