Zelenski: Ucraina a stabilit mai multe rute pentru exporturile sale agricole, inclusiv prin România şi Republica Moldova
Zelenski a anunţat că premierul ucrainean Denis Şmîhal a abordat cu autorităţile poloneze subiectul deblocării punctelor de trecere a frontierei dintre Ucraina şi Polonia şi „toată lumea spune că graniţa va fi deblocată, cu siguranţă, pentru a ajuta Ucraina. Dar până una-alta, trebuie să ne facem treaba. Şi am recurs la mai multe modalităţi pentru a ocoli acest blocaj. Abordările funcţionează”, a declarat sâmbătă preşedintele Ucrainei, recunoscând totodată că „ar fi mai bun itinerarul prin Polonia”, deoarece „tranzitul ar fi mai ieftin pentru unele mărfuri”, scrie Agerpres.
„Cu toate acestea, suntem acolo unde suntem. Subliniez că sunt utilizate puternic căile maritime, Dunărea, am început să lucrăm prin Republica Moldova şi România. Cred că, oricum, aceasta e o ieşire din situaţie”, a apreciat preşedintele Ucrainei.
În august anul trecut, la Galaţi au avut loc discuţii între factori de decizie ai României, Republicii Moldova, Ucrainei, Comisiei Europene şi SUA cu privire la exportul şi tranzitului de cereale, aminteşte Radio Chişinău.
„Astăzi, Republica Moldova asigură tranzitul produselor agricole din Ucraina spre Uniunea Europeană, ţinând cont de interesele agricultorilor moldoveni şi de faptul că suntem ţară producătoare şi exportatoare de cereale. Din acest motiv, investiţiile în infrastructură sunt o necesitate stringentă, pentru a satisface necesităţile agricultorilor moldoveni şi tranzitului. Interesul Republicii Moldova este să creştem capacităţile de transport pe cale feroviară şi navală”, a declarat ministrul moldovean al agriculturii şi industriei alimentare, Vladimir Bolea, în urma acelor discuţii.
IPN notează că după reuniunea copreşedinţilor Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru comerţ şi cooperare economică, din 29 septembrie 2023 la Odesa, Ministerul Reintegrării ucrainean anunţa pe canalul său de pe platforma Telegram o reducere cu 27% a tranzitului de produse agricole ucrainene prin Republica Moldova. În schimb, Chişinăul a solicitat eliminarea taxei de dumping la importul de ciment din Republica Moldova.
Recent, Aleksei Danilov, fost secretar al Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională de la Kiev, a fost numit ambasador al Ucrainei în Republica Moldova. Volodimir Zelenski şi-a motivat decizia de numire între altele prin faptul că „Republica Moldova este un stat extrem de important pentru Ucraina în contextul provocărilor de securitate şi cooperare bilaterală”, mai semnalează Radio Chişinău.