Zelenski va prezenta propuneri de pace Rusiei după ce acestea vor fi agreate de comunitatea internaţională
„Când planul de acţiune va fi pe masă, acceptat de toţi şi transparent pentru oameni, atunci el va fi comunicat reprezentanţilor Rusiei, astfel încât să putem pune cu adevărat capăt războiului”, a declarat preşedintele ucrainean în deschiderea primului summit pentru pace în Ucraina, care se desfăşoară în acest weekend în Elveţia, dar fără Rusia.
Vicepreşedintele american Kamala Harris a reiterat angajamentul ferm al Statelor Unite faţă de Ucraina.
„Dacă lumea nu reacţionează atunci când un agresor îşi invadează vecinul, alţi agresori se vor simţi încurajaţi, fără îndoială”, a declarat ea în faţa celor aproximativ o sută de ţări şi organizaţii reunite până duminică în Elveţia pentru a redacta un prim proiect de plan de pace.
Vineri, preşedintele rus Vladimir Putin „a avansat o propunere. Dar trebuie spus adevărul: el nu invită la negocieri, el cere capitularea” Ucrainei, a afirma ea.
Preşedintele kenyan, William Ruto, a salutat faptul că „pentru prima dată ne întâlnim pentru a vorbi despre pacea în Ucraina, mai degrabă decât despre războiul în Ucraina”.
„Un angajament în favoarea păcii face inevitabile anumite concesii fundamentale”, a subliniat el, apreciind că pentru a reuşi să se facă pace este nevoie de o „întâlnire între prieteni şi inamici”.
„Rusia trebuie să fie la masa negocierilor”, a insistat el. O opinie reluată de ministrul de externe saudit.
„Credem că este important ca comunitatea internaţională să încurajeze orice progres spre negocieri în serie, care vor necesita compromisuri dificile în cadrul unei foi de parcurs care să ducă la pace”, a declarat prinţul Faisal bin Farhan Al Saud.
„Orice proces credibil va necesita participarea Rusiei”, a insistat el.
Cât despre cancelarul german Olaf Scholz, el a subliniat că „pacea nu înseamnă doar absenţa războiului” şi a respins noţiunea de „realitate nouă” avansată de Kremlin, care ar oficializa controlul Moscovei asupra a 20% din teritoriul ucrainean.
„O încetare a focului imediată fără negocieri serioase nu ar aduce decât la un alt conflict îngheţat”, a afirmat el.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat de asemenea că „îngheţarea conflictului” nu este o soluţie, ci „reţeta pentru viitoare războaie de agresiune”.
Premierul britanic Rishi Sunak a cerut să se „definească principiile unei păci juste şi durabile bazate pe dreptul internaţional şi Carta Naţiunilor Unite”.
„Aceasta este calea de urmat pentru a se ajunge la o încetare permanentă a ostilităţilor”, a spus el.
Kremlinul a declarat sâmbătă că Occidentul a reacţionat neconstructiv la propunerile preşedintelui rus Vladimir Putin privind o nouă arhitectură de securitate şi discuţii de pace cu Ucraina, potrivit Reuters.
„Sunt foarte multe, foarte multe reacţii oficiale, declaraţii oficiale. De natură neconstructivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ca răspuns la o întrebare dacă a existat o reacţie oficială la propunerile lui Putin, au relatat agenţiile de presă ruse.
Putin a prezentat vineri ceea ce a declarat că sunt condiţiile prealabile ale Rusiei pentru începerea discuţiilor de pace cu Ucraina, afirmând că Moscova va pune capăt războiului doar dacă Kievul va fi de acord să renunţe la aspiraţia sa de a adera la NATO şi să-şi retragă trupele din patru regiuni revendicate de Moscova (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) – cereri pe care Kievul le-a respins imediat ca fiind echivalentul unei capitulări.