Zelenski: „Vom pierde” dacă SUA încetează să mai ajute Ucraina

Dacă Statele Unite vor tăia fondurile şi Ucraina "îşi pierde unitatea", ţara va fi învinsă de Rusia, a avertizat marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat postului american de televiziune Fox News, informează miercuri EFE.
AGERPRES - mie, 20 nov. 2024, 10:48
Zelenski:

„Dacă taie (fondurile americane), cred că vom pierde”, a declarat categoric Zelenski corespondentului internaţional al Fox News, Trey Yingst, care a stat de vorbă cu şeful statului ucrainean la Kiev. Interviul cu preşedintele ucrainean a fost difuzat în cadrul emisiunii „Special Report”, cu ocazia marcării a 1000 de zile de război între Rusia şi Ucraina, scrie Agerpres.

„Bineînţeles, orice ar fi, vom rămâne şi vom lupta. Avem producţie, dar nu este suficient pentru a câştiga. Şi cred că nu este suficient pentru a supravieţui. Dar va fi, dacă aceasta este alegerea americană, atunci vom decide ce avem de făcut”, a nuanţat Zelenski pentru Fox News.

În interviu, care a fost realizat de pe unul dintre fronturile de luptă din Ucraina, Zelenski a mai dat asigurări că ar fi „foarte periculos” dacă ţara sa ar începe să-şi piardă unitatea internă şi unitatea cu Europa.

„Această perioadă, acest moment depinde, cred, de unitatea noastră în Ucraina şi cred că ceea ce este foarte periculos este să pierdem unitatea în Europa şi, mai important, unitatea dintre Ucraina şi Statele Unite”, a argumentat liderul ucrainean.

De asemenea, Zelenski a reiterat că diplomaţia ar fi calea de a pune capăt războiului, în ciuda îndoielilor pe care i-o produce ideea ca preşedintele rus Vladimir Putin să participe la discuţiile de pace.

Întrebat de jurnalistul american dacă depinde de Putin să pună capăt războiului, Zelenski a apreciat că „astăzi depinde mult de Putin. El o poate face. Poate fi dispus să pună capăt acestui război”.

Totuşi, Zelenski a adăugat că „depinde mult mai mult de Statele Unite. Putin este mai slab decât SUA. Preşedintele SUA are puterea, atribuţiile şi armele şi poate scădea preţul resurselor energetice”.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri parlamentare Republica Moldova: Alarme cu bombe la şase secţii de votare din ţări ale Uniunii Europene şi SUA
Alegeri parlamentare Republica Moldova: Alarme cu bombe la şase secţii de votare din ţări ale Uniunii Europene şi SUA
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: alarme cu bombă au fost anunţate, duminică, în mai multe oraşe europene unde au fost organizate secţii de votare pentru alegerile......
Algeri parlamentare Republica Moldova: Poliţia investighează transporturi ilegale de alegători dinspre Rusia spre Belarus
Algeri parlamentare Republica Moldova: Poliţia investighează transporturi ilegale de alegători dinspre Rusia spre Belarus
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) din Republica Moldova ...
Concedieri colective la fabrica Fujikura din Dej. Peste 200 de oameni vor fi puşi pe liber
Concedieri colective la fabrica Fujikura din Dej. Peste 200 de oameni vor fi puşi pe liber
Aproximativ 230 de angajaţi ai fabricii Fujikura din Dej urmează să fie disponibilizaţi în cadrul unor măsuri de reorganizare ...
DIICOT: 43 de percheziţii într-un dosar de trafic de droguri, în Bucureşti şi două judeţe
DIICOT: 43 de percheziţii într-un dosar de trafic de droguri, în Bucureşti şi două judeţe
Procurorii DIICOT, împreună cu poliţişti de la Serviciul Grupuri Infracţionale Violente din cadrul Poliţiei Capitalei, ...