Zentiva are o nouă secţie de producţie şi un laborator european de control al medicamentelor non UE
Potrivit managerului de calitate Claudia Vârhană, noua secţie de peleţi este realizată la standarde europene. „Peleţii sunt sferule utilizate la producerea medicamentelor cu eliberare prelungită. Aceste sferule sunt introduse în procesul de fabricaţie, în timpul căruia sunt acoperite prin pulverizare de mai multe şi diverse straturi de substanţă activă şi straturi de protecţie (…) Avantajul este acela că medicamentele astfel obţinute se eliberează treptat şi controlat în organism. Spre deosebire de comprimatele obşinuite, la care substanţa activă se eliberează toată după administrare, la capsulele obţinute în urma tehnologiei pe bază de peleţi substanţa activă se eliberează treptat, efectul terapeutic rămânând constat şi pentru mai mult timp iî organism”, a explicat managerul de calitate.
Peleţii vor fi utilizaţi la producerea a doua medicamente, Helicid® şi Fokusin®, care vor fi exportate în ţările unde Zentiva este prezentă, a precizat Vârhană.
În privinţa laboratorului european pentru controlul şi eliberearea produselor beta-lactamice, reprezentanţii companiei au spus că acesta este important pentru că, de acum încolo, toate medicamentele de tip betalactamic, şi nu numai, produse în fabricile Grupului Sanofi din afara Uniunii Europene (Turcia, India) vor trebui să treacă prin România, pentru a putea fi eliberate spre vânzare pe pieţele UE. „Mai precis, aceste produse ajung în laboratorul Zentiva, unde sunt analizate fizico-chimic şi microbiologic, testate şi apoi validate spre a fi eliberate pe piaţă. Laboratorul este certificat GMP (Good Manufacturing Practice – n.r.) şi de Agenţia Naţională a Medicamentului, astfel încât medicamentele, odată validate, sunt eliberate fără a mai fi nevoie de alte documente. Astfel, pacienţii din UE vor beneficia de medicamente testate şi eliberate de laboratorul Zentiva din România. Produsele beta-lactamice analizate în acest laborator sunt antibiotice – cefalosporine şi peniciline”, a explicat managerul de calitate.
Fabrica Zentiva România, parte a Grupului Sanofi Aventis, funcţionează în fosta Uzină de Medicamente Bucureşti, inaugurată în 1962 şi redenumită Sicomed în 1990.
Zentiva este unic producător al unor mărci de medicamente româneşti precum Antinevralgic, Algocalmin, Gerovital sau Dicarbocalm. Pe porţile fabricii ies anual aproximativ 50 de milioane de cutii de medicamente. Produsele sunt distribuite atât pe piaţa autohtonă, cât şi pe pieţe europene importante: Germania, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Italia, Cehia etc.
La evenimentul oficial de vineri au fost prezenţi, printre invitaţi, Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, Petru Melinte, consilier la Ministerul Sănătăţii, Petru Cornel Domocoş, preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, şi Jean-Marc Puppi, şeful Misiunii Economice în cadrul Ambasadei Franţei în România.