Zentiva România vrea să distribuie dividende de 33,85 mil. lei, peste profitul preliminar din 2011
În anul 2010, compania a acordat primele dividende de la listarea la BVB, acordând acţionarilor 125 milioane lei, din profit şi rezerve. Valoarea dividendului distribuit pentru 2010 a fost de 0,2998 lei, iar cea alocată pentru 2011 este de 0,0812 lei, cu 73% mai redusă.
Zentiva a raportat pentru anul trecut un profit net de 31,56 milioane lei (7,4 milioane euro), în scădere cu 45% faţă de câştigul din anul precedent, de 57,37 milioane lei, potrivit informaţiilor preliminare transmise Bursei.
Acţionarii sunt convocaţi la 26 aprilie pentru a discuta propunerea administratorilor, iar pe ordinea de zi a şedinţei figurează aprobarea bugetului de investiţii şi cheltuieli.
De asemenea, conducerea producătorului de medicamente propune pentru acest an investiţii totale de 1,41 milioane de euro, sume importante fiind destinate optimizării sistemelor de răcire, a spaţiilor tehnice şi reabilitatrea substaţiei electrice, se arată în convocator.
Potrivit celor mai recente raportări, producătorul farmaceutic francez Sanofi-Aventis deţine direct şi indirect 78,31% din acţiunile Zentiva.
În România funcţionează două entităţi juridice distincte, Sanofi-Aventis România şi Zentiva, ambele parte ale grupului Sanofi-Aventis.
Acţiunile Zentiva au închis sesiunea bursieră de marţi un preţ de 0,85 lei, în creştere cu 1,19%. La această cotaţie compania are o capitalizare de 354,41 milioane lei (81,1 milioane euro).