Zgonea: Zona de producţie autohtonă este viitorul economiei româneşti

Economica.net
08 02. 2014
zgonea_ziuaveche_ro_30320600_42933400

El a spus că producția autohtonă a contribuit foarte mult la creșterea economică din anul 2013 și a susținut că demersurile făcute de Guvernul Ponta, ”care a făcut un mix de politici publice, financiare, economice și monetare”, au generat încredere în rândul investitorilor concretizată în rezultate foarte bune la export.

‘Este foarte greu în ziua de azi să mai găsești în județe companii care investesc în producție. Toată lumea vrea în servicii sau în comerț. Eu cred că acesta este viitorul. Îmi doresc ca fiecare ministru și fiecare om politic să susțină astfel de investiții. Iată o companie din industria orizontală care, la un moment dat era pierdută, a fost preluată de zona privată. S-au făcut și investiții europene, cu muncă asiduă. (…) Exportul și producția agricolă record ne-au permis să avem creștere economică în cele patru trimestre al anului 2013,’ a afirmat Zgonea, după ce a vizitat întreprinderea UAMT Oradea.

Valeriu Zgonea a mai spus că sunt șanse ”foarte mari pentru anul 2014, după deschiderea noului ciclu financiar, să se creeze mai multe locuri de muncă pentru români”, și aa amintit, în context, de ”recuperarea” a 100.000 de locuri de muncă în 2013.

‘Ne trebuie un ritm, din păcate, mai accelerat pentru a reveni într-o balanță echilibrată, deoarece am pierdut 560.000 de locuri de muncă între anii 2008 și 2012,’ a adăugat el.

Directorului UAMT Oradea, Ioan Stanciu, a spus că fabrica, fondată în 1951, singura campanie cu capital integral românesc din domeniul componente auto, nu s-a oprit din activitate nicio zi și a menționat că pe toate platformele sunt angajați aproximativ 700 de salariați.

UAMT Oradea a investit 30 de milioane de lei, jumătate aport propriu, jumătate fonduri europene, pentru retehnologizare. În prezent, fabrica se extinde într-o comună de lângă Oradea și în vechea fabrică de cânepă din comuna Holod, unde s-au amenajat deja halele.

Din anul 1974, UAMT Oradea este partener pentru Renault și Ford. Din producția totală a fabricii, 40% se exportă (în Maroc, Iran, Rusia, Brazilia, Africa de sud).