Zgura albastră promovată de Ţiriac, interzisă la turneele din 2013

ATP a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial al circuitului, că la competiţiile ATP World Tour din 2013 nu va fi permisă zgura albastră, o idee promovată de fostul tenisman Ion Ţiriac şi pusă în aplicare în acest an la turneul de la Madrid.
Economica.net - sâm, 23 iun. 2012, 19:26
Zgura albastră promovată de Ţiriac, interzisă la turneele din 2013

„După o analiză atentă, am decis ca terenurile cu zgură albastră să nu fie permise anul viitor. Eu cred cu tărie în inovaţii şi în căutarea unor metode de îmbunătăţire a acestui sport. Zgura albastră poate a oferit o vizibilitate mai bună la televizor, dar au existat clar probleme în privinţa calităţii terenurilor de la Madrid în acest an, ceea ce nu a fost acceptabil pentru un turneu Masters 1000, unul din principalele noastre evenimente din lume. Indiferent de culoare, noi trebuie să asigurăm în primul rând faptul că terenurile sunt sigure şi rezonabile pentru jucători. Ştiu că Ion Ţiriac a fost de asemenea dezamăgit de calitatea terenului de la Madrid, în acest an. Ion este un mare susţinător al tenisului de mai mulţi ani şi îi încurajez în continuare ideile, inclusiv testarea zgurii albastre la evenimentele ce nu fac parte din circuitul ATP. Însă acum este clar că sunt necesare îmbunătăţiri înainte să se ia în considerare folosirea la nivel de ATP World Tour”, a declarat preşedintele ATP, Brad Drewett, la Londra, la o reuniune a conducerii forului.

În 2011, ATP a permis ca la turneul de la Madrid să se folosească zgura albastră doar în 2012, după acest turneu fiind programată o evaluare completă.

În luna mai, spaniolul Rafael Nadal a lăsat să se înţeleagă, după eliminarea de la Madrid în faza optimilor de finală, că în 2013 în calendarul său va fi un turneu mai puţin, în cazul în care conducerea competiţiei va insista să se joace în continuare pe zgură albastră.

Ion Ţiriac, directorul turneului madrilen, obţinuse acceptul ATP ca zgura de pe terenurile de la Madrid să fie albastră, justificându-şi dorinţa prin faptul că această culoare conferi un confort vizual mai bun spectatorilor.

Această iniţiativă a fost criticată de majoritatea celor mai buni jucători din lume, aceştia fiind de părere că terenul era prea alunecos. În plus, jucătorii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că nu li s-a cerut părerea.

În special Nadal s-a declarat adeptul zgurei tradiţionale, plângându-se că schimbarea de culoare a intervenit cu câteva săptămâni înainte de începerea turneului de la Roland-Garros.

Te-ar mai putea interesa și
E un început de bull run? TOP criptomonede cu potențial pe care să le urmărești
E un început de bull run? TOP criptomonede cu potențial pe care să le urmărești
Bitcoin fluctuează între 94.000 și 95.000 de dolari în ultima săptămână. Astfel, vedem o revenire completă după scăderile dramatice din martie și începutul lunii aprilie. Investitorii......
ANAF anunță că serviciul de înrolare în aplicaţia eTransport va fi indisponibil în perioada următoare
ANAF anunță că serviciul de înrolare în aplicaţia eTransport va fi indisponibil în perioada următoare
Serviciul de înrolare în aplicaţia mobila eTransport va fi indisponibil în perioada următoare, însă aplicaţia rămâne ...
Alexandru Rafila, despre spitalele care ar trebui să primească finanțare prin PNRR: Noi am semnat, din cele 27 de spitale eligibile, 24 de contracte
Alexandru Rafila, despre spitalele care ar trebui să primească finanțare prin PNRR: Noi am semnat, din cele 27 de spitale ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, referitor la cele 27 de spitale eligibile să primească finanţare ...
COINCIDENȚĂ incredibilă. Defecțiuni neobișnuite în rețeaua electrică din Marea Britanie, cu câteva ore înainte de pana de curent masivă din Spania
COINCIDENȚĂ incredibilă. Defecțiuni neobișnuite în rețeaua electrică din Marea Britanie, cu câteva ore înainte ...
Operatorul rețelei electrice din Marea Britanie investighează defecțiuni inexplicabile ale centralelor electrice care ...