Zi decisivă pentru Grecia. Noile alegeri legislative, pe 17 iunie

Noile alegeri legislative din Grecia vor avea loc la 17 iunie, a anunţat miercuri agenţia de presă greacă Ana, relatează AFP.
Economica.net - mie, 16 mai 2012, 11:55
Zi decisivă pentru Grecia. Noile alegeri legislative, pe 17 iunie

„Alegerile legislative vor avea loc la 17 iunie, cu un premier pentru afacerile curente, preşedintele Consiliului de Stat Panayiotis Pikramenos”, a anunţat Ana.

Acest scrutin, al doilea în mai puţin de două luni, este crucial pentru ţară având în vedere progresul stângii şi al partidelor extremiste şi antiausteritate care contestă măsurile de austeritate ale planului de ajutor internaţional acordat Greciei şi elaborat de creditorii ţării, UE, BCE şi FMI.

Data alegerilor a fost confirmată de doi lideri politici, după o întrevedere cu preşedintele Carolos Papoulias.

„Noile alegeri legislative vor avea loc pe 17 iunie”, a declarat Panos Kammenos, liderul partidului populist-naţionalist Grecii Independenţi. Informaţia a fost confirmată de liderul Stângii Democratice, Fotis Kouvelis.

Te-ar mai putea interesa și
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 de miliarde de lei
BVB a închis ședința de tranzacționare de luni în creștere pe majoritatea indicilor. Tranzacțiile au depășit 1,37 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe majoritatea indicilor, iar rulajul a depăşit 1,37 de miliarde de lei (276,36 de milioane de euro) pe fondul tranzacţiilor cu......
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Trump i-a acuzat pe Biden și Zelenski de declanșarea războiului din Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a acuzat luni pe predecesorul său Joe Biden şi pe preşedintele ucrainean Volodimir ...
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei Ulf Kristersson
Statele NATO discută despre stabilirea unei ținte privind cheltuielile de apărare civilă, a declarat prim-ministrul Suediei ...
Ţările membre ale NATO discută despre stabilirea unei ţinte privind cheltuielile pentru apărarea civilă şi sprijinul ...
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta se va opune trimiterii unei misiuni UE de formare militară în Ucraina, de teama unei escaladări a conflictului
Budapesta nu va fi de acord cu nicio parte a misiunii Uniunii Europene de pregătire militară ce va avea loc în interiorul ...