Zi importantă pentru Europa. BCE anunţă azi programul de achiziţie de obligaţiuni suverane

Când nu mai au încredere în economie, statele recurg la finanţarea monetară a datoriei publice, pentru a putea rula deficite mai mari. A venit şi rândul Europei să adopte acest model. După ce alte mari bănci centrale ale lumii şi-au făcut norma de relaxare cantitativă (quantitative easing – QE), BCE îşi începe propriul program, cu achiziţii de bonduri de stat de 50 de miliarde de euroîn fiecare lună, timp de doi ani, potrivit datelor scurse în presă ieri.

Justificarea BCE pentru acest program, aşa cum se poate reţine din declaraţiile anterioare ale oficialilor băncii, este accea că inflaţia este foarte scăzută, chiar cu minus în faţă, în teritoriul deflaţiei. E drept, scăderea generală a preţurilor a fost influenţată aproape total de scăderile de preţuri în energie, după înjumătăţirea cotaţiilor la petrol. 

Deflaţia este considerată un fenomen foarte periculos de către bancherii centrali, care afectează economia, pentru că creşte valoarea reală a banilor şi poate duce la amânarea investiţiilor. Dacă afacerile sunt în scădere, atunci firmele fac mai puţine angajări sau concediază personal, astfel se ajunge la creşterea ratei şomajului, care în zona euro este oricum foarte ridicată.

Un alt efect al deflaţiei este acela că întăreşte poziţia creditorilor, care au de încasat sume neafectate de deprecierea prin inflaţie, ba chiar apreciate, dar slăbeşte poziţia debitorilor, care plătesc, teoretic, dobânzi reale mai mari. Scăderea dobânzilor la depozite în teritoriu negativ forţează deponenţii să crească preferinţa pentru cash, pentru a nu pierde bani, astfel că diferenţialul de dobândă nu funcţionează la fel cu ratele în teritoriu negativ faţă de scenariul normal, în care acestea poartă semnul plus în faţă.

În Europa, care s-a confruntat cu o criză a datoriilor începând cu sfârşitul anului 2008, ce a afectat atât mediul privat cât şi statele, aprecierea valorii debitelor este de neacceptat pentru banca centrală. Criza a dus la un mai mare intervenţionsim în economie a guvernelor, care au cheltuit mai mult, au făcut deficite publice mai mari şi au acumulat datorii publice record, totul pe fondul scăderii produsului intern brut sub cel anterior crizei, în multe state periferice. Datoria publică la nivelul ţărilor din euro a ajuns de la 70% din PIB la sfârşitul lui 2008, la 94% în prezent (Eurostat, ESA 95). Companiile au menţinut un nivel al îndatorării de 102-104% din PIB în intervalul menţionat (BCE, date neconsolidate).

Achiziţia de titluri de stat constituie în mod indirect o finanţare a datoriilor statelor din zona euro care au probleme atât cu deficitul cât şi cu economia, şi este greu de anticipat ce efecte va avea. QE presupune emisiunea de monedă – „tipărirea” digitală – de euro proaspeţi, prin care titlurile de stat sunt cumpărate din piaţa secundară şi ajung în bilanţul băncii centrale. Lichiditatea care ajunge în sistem ar trebui să crească rata inflaţiei, dar pentru asta banii trebuie să se mişte, să ajungă în creditare şi nu în depozitele băncilor la banca centrală.

Finanţarea directă a deficitelor publice de către băncile centrale este interzisă în Uniunea Europeană şi în cam toate statele lumii, iar singura diferenţă între aceasta şi QE este că în cel de-al doilea caz, banca centrală nu participă direct la licitaţia de titluri de stat şi nu poate stabili direct randamentul împrumuturilor. Dar dacă cumpără suficientă datorie publică, poate duce foarte jos dobânzile prin piaţa secundară – unde datoria schimbă deţinătorii.

Cât de multe beneficii va aduce QE economiei europene, dacă va aduce vreunul, nu doar burselor, este greu de estimat. Achiziţiile similare de active derulate în SUA şi Japonia au dat rezultate diferite, nu că acestea ar putea fi cuantificate direct, ci pentru că cele două mari economii mondiale au evoluat diferit de la ultima criză.

Dacă şi zona euro se află în ceea ce economiştii definesc ca fiind o capcană a lichidităţii (liquidity trap), aşa cum e Japonia, atunci e relaxarea monetară a BCE ar putea fi mai degrabă un bailout al statelor neperformante şi nu o salvare a economiei – mai ales în contextul în care încă se discută despre ieşirea Greciei din Eurozonă. Programele de injecţie monetară desfăşurate anterior de către BCE arată că nu de lichiditate duc lipsă băncile din Europa. Sau poate BCE speră că euro va slăbi şi mai mult şi va creşte competitivitatea economiei la export.