Zi importantă pentru fumători. Parlamentul European decide soarta industriei tutunului

Membrii Parlamentului European vor vota miercuri o lege prin care se doreşte descurajarea consumului de ţigarete în rândul tinerilor.  
Alina Stanciu - mar, 25 feb. 2014, 14:22
Zi importantă pentru fumători. Parlamentul European decide soarta industriei tutunului

Membrii Parlamentului European urmează să aprobe un acord cu Consiliul Uniunii Europene (forul în care se reunesc miniştrii din statele membre pentru a adopta acte legislative şi pentru a coordona politicile europene) cu privire la legislaţia referitoare la produsele din tutun. Votul va avea loc în cadrul unei sesiuni plenare şi va fi urmat de o conferinţă de presă. 

Ce se va decide

Scopul noilor prevederi ce urmează să se discute la Strasbourg este de a reduce atractivitatea ţigaretelor în faţa tinerilor, astfel că, una dintre măsuri se referă la mărirea suprafeţei acoperită de  avertismente la 65% din suprafaţa unui pachet. Acum, 50% din suprafaţa unui pachet de ţigări este acoperită cu imagini care îi avertizează pe consumatori cu privire la pericolele la care aceştia se supun atunci când fumează.

De asemenea, se vor interzice pachetele cu mai puţin de 20 de ţigarete. 

Tot miercuri ar trebui să se hotărască şi asupra modului în care vor fi reglementate ţigările electronice: fie ca produse medicinale, fie ca produse din tutun. În funcţie de decizie, şi distribuţia lor ar putea fi reglementată mai drastic.

 

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...