Zile de ianuarie cu temperaturi de primăvară. VEZI PROGNOZA METEO
Vremea continuă să fie una ieşită din comun pentru anotimpul rece. În noaptea de luni spre marţi temperaturile nu vor scădea sub -6 grade Celsius, izolat urmând să se lase ceaţă. Nori vor fi doar în vestul şi nordul ţării, însă nu vor cădea precipitaţii. La Bucureşti, cerul va fi pe alocuri noros, iar temperaturile vor scădea până la -3 grade şi este posibil să se lase ceaţă.
Marţi, presiunea atmosferică este în creştere uşoară, deci nu ne aşteptăm la nori mulţi sau precipitaţii.
Soare este generos în aproape toate regiunile, doar în nord cerul urmând să fie pe alocuri noros şi să cadă precipitaţii slabe. Va ploua şi în Maramureş, şi în nordul Crişanei, iar în zona Carpaţilor Orientali se vor semnala precipitaţii mixte.
În zonele joase sunt condiţii de ceaţă, iar vântul va sufla cu intensificări doar la munte.
Maximele zilei vor fi ridicate pentru prima decadă de ianuarie, urmând să se situeze între 3 şi 12 grade Celsius.
În Bucureşti va fi o zi caldă, cu maxime de 10 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă, câţiva nori vor acoperi cerul Capitalei, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Si miercuri putem conta pe o vreme anormal de calda, dar se innoreaza in vest, in nord si in centru, regiuni din care ploile nu vor lipsi. Abia in noaptea de miercuri spre joi ploile incep sa se transforme in lapovite si ninsori. In exteriorul arcului carpatic vremea e mai frumoasa, cu nori, dar si soare. E drept, ceata rămane lipită peste zonele joase, mai ales in primele ore ale zilei. Amiaza vine cu maxime de la 3 grade in estul Transilvaniei, dar aduce si 10-12 grade in zonele mai insorite din sud.
Miercuri, bucurestenii incep ziua cu ceata, dar peste zi temperatura urca ajutata de soarele car se arata destul de hotarit la amiaza, cand ne putem bucura de o valoare de 8 grade.