Zilierii pot munci în domeniul creşterii animalelor până la 180 zile pe an, dublu ca până acum
Astfel, şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.
‘Niciun zilier nu poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă mai lungă de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic, cu excepţia zilierilor care prestează activităţi în domeniul creşterii animalelor în sistem extensiv prin păşunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor, precum şi activităţi sezoniere în cadrul grădinilor botanice aflate în subordinea universităţilor acreditate; în cazul acestora, perioada nu poate depăşi 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic’, potrivit legii.
Legea mai prevede că trebuie să se plătească zilierului remuneraţia cuvenită prin orice mijloc de plată admis de lege la sfârşitul fiecărei zile.
Plata remuneraţiei poate fi realizată şi cel mai târziu la sfârşitul săptămânii sau al perioadei de desfăşurare a activităţii, respectiv lunar, în situaţia în care angajarea depăşeste 30 de zile, numai cu acordul exprimat în scris de către zilier şi beneficiar.
Tot miercuri, şeful statului a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea exercitării pe teritoriul României a drepturilor conferite în contextul liberei circulaţii a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene şi a Legii pentru modificarea art. 456 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.