Zitec a preluat Under Development Office, companie cu portofoliu internaţional în dezvoltarea de aplicaţii mobile şi blockchain

24 11. 2020
alexandru_lapusan__ceo_si_co_fondator_zitec_99904800

Pentru Zitec, preluarea agenției Under Development Office a vizat atât extinderea portofoliului de clienți, cât și creșterea echipei, întrucât membrii fondatori ai companiei și echipa de specialiști în dezvoltare de aplicații mobile, design și blockchain s-au alăturat integral echipei Zitec. Preluarea se înscrie într-un șir de astfel de acțiuni, după ce, începând cu 2016, Zitec a asimilat echipele și portofoliile Inotec și Cloud Bit, dar și echipele și portofoliile agențiilor Bright și Symbolic la finalul anului 2019.

„Preluarea echipei Under Development Office ne va ajuta să accelerăm dezvoltarea capabilităților Zitec de a dezvolta soluții mobile, dar și să ne extindem paleta de servicii în zona de blockchain development, unde Udev are o vastă expertiză pe piață la nivel global și unde anticipăm proiecte interesante în perioada următoare. Suntem onorați de decizia clienților din portofoliul Udev de a continua colaborarea cu Zitec. În noua formulă au acces la o echipă mai mare, cu expertiză crescută, care oferă servicii complete în zona digitală, de la consultanță și dezvoltare software, la UX și Digital Marketing”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO şi Founding Partner Zitec.

Under Development Office a fost fondată în 2011 de Iulian Oprea, Ștefan Gergely și Dan Cernau. Compania, a realizat cu succes peste 100 de proiecte care au inclus design-ul și dezvoltarea de aplicații web și aplicații mobile pentru clienți precum Carrefour, BRD, Medicover, Transavia, Auchan sau Gibraltar Blockchain Exchange. Agenția este renumită și ca fiind printre primele și cele mai populare companii de blockchain development din Europa, cu proiecte în diferite domenii precum transport, bancar, fintech, identitate digitală, lifestyle şi entertainment.

Zitec a anunțat recent creșteri ale veniturilor pentru prima jumătate a anului de peste 50% față de aceeași perioadă a anului 2019. Cu echipa în întregime în modul de lucru de la distanță, Zitec și-a susținut clienții și partenerii în transformarea digitală, ajutându-i să-și îmbunătățească eficiența în fața fluxului crescut de activitate, sau să depășească efectele negative ale pandemiei asupra afacerilor. Compania a înregistrat creșteri mari în special pentru segmentele de soluții software personalizate și soluții cloud prin proiectele dezvoltate cu clienți existenți precum Arctic, Decathlon, Sameday, STMicroelectronics, Credit Europe Bank, Flanco, Chimpex, sau clienți nou intrați în portofoliul companiei în primul semestru: Startarium și RGT Cycling.

Pentru 2020, compania estimează o creștere a cifrei de afaceri de până la 10 milioane de euro, bazată pe maturitatea parteneriatelor cu Google Cloud, Microsoft și Magento Commerce (Adobe), Zitec reușind să ofere clienților săi servicii cloud și e-commerce de top și acces la cele mai noi soluții.