Ziua în care România va plăti prima rată din cea mai mare datorie din istorie

Până la sfârşitul anului, România va trebui să returneze Fondului Monetar Internaţional (FMI)  peste 1,7 miliarde de euro, sau echivalentul a peste 1,45 miliarde de „drepturi speciale de tragere“ (DST, moneda de cont cu care lucrează FMI).

Începerea plăţii datoriei contractate în 2009 va constitui o presiune în plus asupra cursului valutar. Leul se depreciază, de obicei, în preajma datelor de plată a unor rate mari.

După relaxarea din urma zilei referendumului, leul a reînceput să se deprecieze cu câte 2 bani în ultimele 2 zile, trecând din nou, joi, peste 4,60 lei/euro.

Până acum, România a plătit doar dobânzile periodice la împrumutul de 12,95 de miliarde de euro acordat de FMI.

Rate similare cu cea care va fi plătită luni, de 670 milioane de euro (546,25 de milioane DST), urmează să fie virate către FMI la fiecare 3 luni, până la rambursarea integrală a creditului, în 2015.

Se vor adăuga alte rate de până la 300 milioane de euro, conform graficului de plată preluat de ECONOMICA.NET de pe site-ul FMI.

Anul viitor va fi cel mai greu an de plată a datoriei, când va trebui să rambursăm 5,27 miliarde de euro (peste 4,29 miliarde DST).

Urmează în:

2014: plata a 4,84 miliarde de euro (3,95 miliarde DST)

2015: 1,52 miliarde de euro (1,24 miliarde DST).

Apoi va urma, până în 2026, plata anuală a unor dobânzi de circa 1,1 miliarde de euro (aproximativ 900 de milioane DST).

Acordul cu FMI + UE + Banca Mondială + BERD a fost promovat ca unul „preventiv”, ca o „centură de siguranţă”, în contextul a ce avea să se dovedească a fi cel mai greu an al crizei.

Unul dintre obiectivele principale ale acordului era reluarea creditării bancare prin echilibrarea măsurilor de reducere de către BNR a rezervelor minime obligatorii constituite în valută de bănci.

Nevoia de refinanţare a datoriei anterioare a României trebuia să nu mai pună o presiune prea mare pe lichidităţile de pe piaţa monetară, ci să stimuleze investiţiile, dar şi să constituie „o gură de oxigen“ pentru cursul valutar al leului.

Cursul a fost susţinut de BNR până de curând, dar investiţiile nu au fost stimulate vizibil. Salariile şi pensiile bugetarilor au fost plătite dar nu înainte de a fi reduse, sau a fi taxate suplimentar, mai întâi.