Ziua Muncii, marcată în Europa prin proteste faţă de austeritate şi şomaj

Zeci de mii de persoane au participat, miercuri, în numeroase ţări europene, la mitinguri organizate de Ziua internaţională a Muncii, oamenii denunţând austeritatea şi rata ridicată a şomajului, context în care Papa Francisc pledează pentru "dreptate socială" şi eliminarea "sclaviei" în ţări sarace.
Economica.net - mie, 01 mai 2013, 14:36
Ziua Muncii, marcată în Europa prin proteste faţă de austeritate şi şomaj

În Grecia, Ziua internaţională a Muncii a fost marcată printr-o grevă generală şi prin proteste faţă de măsurile de austeritate la care au participat aproximativ 13.000 de persoane, în principal socialişti şi comunişti, la Atena şi Salonic. „Centrul” manifestaţiilor a fost Piaţa Syntagma din Atena, unde Frontul de Luptă al Muncitorilor (PAME), apropiat de Partidul Comunist (KKE), a reuşit să mobilizeze 4.000 de oameni.

Mii de persoane au defilat la Paris, la apelul formaţiunii populiste Frontul Naţional (FN). La miting a fost prezentă şi Marine Le Pen, liderul formaţiunii, care a declarat că Franţa este „închisă în tenebrele Europei”.

„Franţa se zbate în continuare într-o politică de austeritate fără sfârşit, pentru că toată lumea încearcă să salveze un sistem cu orice preţ”, a spus Marine Le Pen. „Franţa şi poporul francez înţeleg că nu s-a schimbat nimic în ultimul an, ţara rămâne în acelaşi tunel”, a adăugat ea.

În Bangladesh, mii de oameni au cerut să se facă dreptate în cazul prăbuşirii sediului unei fabrici de confecţii, un accident soldat cu peste 400 de morţi. Manifestanţii au denunţat condiţiile mizere de lucru, iar unii aveau pancarte pe care scria „Spânzuraţi-i pe criminali, spânzuraţi-i pe patronii atelierelor!”.

Manifestanţii împotriva austerităţii şi şomajului au avut loc şi în Italia, Turcia, Spania, Republica Cipru, Polonia şi Portugalia.

În Spania, unde rata şomajului a atins nivelul-record de 27%, principalele două sindicate, CCOO şi UGT, au organizat aproximativ 80 de mitinguri în întreaga ţară. Liderul sindicatului CCOO, Igancio Fernandez Toxo, a criticat aspru Guvernul de la Madrid, denunţând „iresponsabilitatea uriaşă” care a condus la creşterea ratei şomajului. „6.200.000 de şomeri; opriţi austeritatea!”, „Mai multă democraţie, mai puţină austeritate!”, scria pe pancartele manifestanţilor de la Madrid.

În acest context, Papa Francisc a pledat pentru „dreptate socială”, îndemnând liderii politici să creeze locuri de muncă şi să respecte drepturile angajaţilor. De asemenea, Suveranul Pontif a denunţat „sclavia” din ţările sărace, după prăbuşirea fabricii de confecţii în Bangladesh, o ţară cu mână de lucru foarte ieftină unde sunt active numeroase companii occidentale.

La Istanbul, zece persoane au fost rănite, iar aproximativ 20 au fost reţinute în timpul violenţelor izbucnite cu ocazia zilei de 1 mai. Mii de manifestanţi au încercat să pătrundă în zona Pieţei Taksim, dar au fost opriţi de cei aproximativ 22.000 de poliţişti mobilizaţi cu ocazia mitingului. Manifestanţii s-au adunat la apelul partidelor de stânga şi sindicatelor. Ei au atacat cu pietre şi sticle, iar forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc.

În Rusia, aproximativ 1,5 milioane de oameni au fost chemaţi să participe la marşuri organizate de 1 mai.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...