Ziua zero pentru Grecia. Europa decide astăzi soarta elenilor

Autoritățile de la Atena au identificat o serie de măsuri suplimentare pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Economica.net - Dum, 19 feb. 2012, 15:40

Grecia încearcă să obţină astăzi acordul miniştrilor de Finanţe din zona euro pentru al doilea program de susţinere financiară de 130 de miliarde de euro, pentru a evita intrarea în defaul în martie, când are de răscumpărat obligaţiuni dse 14,5 miliarde de euro.

Primul ministru grec, Lucas Papademos, a declarat că Grecia a găsit toate reducerile suplimentare necesare  reducerii cheltuielilor cu 325 de milioane de euro, pentru asigurarea  unui plan de salvare, informează Bloomberg.

Guvernul a identificat „o serie de măsuri suplimentare în valoare de 125 de milioane de euro, cu scopul de a completa pachetul de tăieri bugetare în valoare de 325 de milioane de euro”, le-a spus Papademos miniștrilor la o reuniune a cabinetului la Atena.

Miniștrii de finanțe din toate cele 17 țări din zona euro se vor întâlni azi la Bruxelles pentru a aproba ajutorul de 130 de miliarde de euro cerut de Grecia, al doilea de acest gen din ultimii doi ani.

Miniștrii de finanțe din zona euro sunt pregătiți să aprobe luni, 20 februarie, un alt pachet de ajutor Greciei, deși ultimele detalii se află în lucru, a declarat Maria Fekter, ministrul austriac de Finanțe, potrivit CNBC.com.

Întrebată într-un interviu la o televiziune dacă luni va fi aprobat planul și Grecia va rămâne în zona euro, aceasta a declarat „În acest moment lucrurile par să meargă exact în această direcție. Nu cred că există o majoritatea care ar vrea să se meargă în altă direcție pentru că ar fi mai dificil și ar costa mai mult”.

Guvernul grec a aprobat sâmbătă un ultim set de măsuri de austeritate cerute de UE și FMI pentru ca ajutorul financiar de 130 miliarde euro să fie aprobat. Guvernul de la Atena şi oficiali ai UE şi FMI au convenit cum să acopere un deficit de 325 de milioane de euro din planul de economii bugetare de 3,3 miliarde de euro adoptat luni

 

Te-ar mai putea interesa și
Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în 2025
Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în 2025
Preşedintele chinez Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în 2025, a declarat vineri dimineaţă ambasadorul Moscovei la Beijing, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti, conform Reuters....
Probleme pe piețele minerilor de metale pentru baterii de mașini electrice
Probleme pe piețele minerilor de metale pentru baterii de mașini electrice
An greu pentru jucătorii din industria metalelor folosite la construcția bateriilor pentru mașini electrice. Prețurile ...
Întrebarea de pe buzele tuturor. Au doborât rușii avionul Azerbaijan Airlines? Primele indicii susțin ipoteza
Întrebarea de pe buzele tuturor. Au doborât rușii avionul Azerbaijan Airlines? Primele indicii susțin ipoteza
Apărarea antiaeriană rusă a doborât un avion Azerbaijan Airlines care s-a prăbușit în Kazahstan, ucigând 38 de persoane, ...
Noi probleme pentru Europa. Ucraina refuză să semneze un nou acord de tranzit de gaze. Dificultăți pentru Slovacia, Austria și Cehia
Noi probleme pentru Europa. Ucraina refuză să semneze un nou acord de tranzit de gaze. Dificultăți pentru Slovacia, Austria ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...