Ziua zero pentru preşedintele Băsescu. Vezi desfăşurarea evenimentelor
UPDATE: 9:10 – Judecătorii Curţii Constituţionale s-au întrunit în şedinţă
Judecătorii Curţii Constituţionale, cărora li s-a solicitat de către Parlament avizul asupra cererii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, s-au întrunit, vineri dimineaţă, în şedinţă.
Plenul reunit al Parlamentului a votat, joi, ca avizul consultativ al Curţii Constituţionale privind cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu să fie transmis Parlamentului până vineri, la ora 12.00.
Şedinţa Curţii Constituţionale nu este publică.
După suspendare urmează referendumul prin care românii vor decide dacă Traian Băsescu rămâne sau nu preşedinte. Preşedintele poate fi revocat dacă va fi votat de jumătate plus unu dintre cei care se prezintă la urne, şi nu din cei cu drept de vot. Modificarea a fost făcută aseară de către Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă.
Citeşte şi Ce se întâmplă după suspendarea lui Băsescu
Curtea Constituţională decide, la ora 9, dacă suspendarea şefului statului este întemeiată. Judecătorii au termen până la prânz să avizeze documentul pe baza căruia USL vrea să îl lase pe Traian Băsescu fără prima funcţie în stat. Este pentru a doua oară când Băsescu este pus în faţa suspendării, iar prima oară, în 2007, Curtea s-a împotrivit demersului iniţiat de Parlament.
Parlamentul României a adoptat o hotărâre prin care cere Curţii Constituţionale să dea avizul consultativ pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în 24 de ore. Astfel, Parlamentul aşteaptă poziţia judecătorilor de la Curtea Constituţională până vineri, la ora 12. Hotărârea a fost adoptată cu 221 de voturi pentru şi opt abţineri.
Guvernul a aprobat modificarea Legii de organizare şi funcţionare a CCR printr-o ordonanţă de urgenţă astfel încât Curtea Constituţională nu se va mai putea pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului. Astfel, o eventuală hotărâre de suspendare a preşedintelui nu va mai putea fi supusă controlului de constituţionalitate.
Propunerea ca CCR să se pronunţe pe solicitarea de suspendare a şefului statului până vineri, la ora 12.00, a fost formulată de viceliderul PNL Eugen Nicolăescu. Democrat-liberalii au criticat această propunere.
Cererea USL de suspendare a şefului statului a fost citită joi în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu. Vezi aici cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Băsescu de ieri din Parlament
Votul şi dezbaterea solicitării de suspendare a preşedintelui vor avea loc vineri, într-o şedinţă comună a celor două Camere.