Zona euro a aprobat furnizarea unei noi tranşe de împrumut Greciei

Grecia a adoptat toate reformele incluse în primul pachet de măsuri convenite cu creditorii din zona euro, ceea ce permite ca Atena să primească viitorarea tranşă de împrumut, de 2 miliarde de euro, a declarat sâmbătă preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, transmite Reuters, potrivit Mediafax.
Economica.net - D, 22 nov. 2015, 12:56
Zona euro a aprobat furnizarea unei noi tranşe de împrumut Greciei

Statul elen are nevoie de cele 2 miliarde de euro pentru plata salariilor angajaţilor din sectorul public şi achitarea unor arierare, anunţă Mediafax.

Fondurile fac parte din programul de susţinere financiară în valoare de 86 de miliarde de euro convenit în vară de autorităţile elene şi reprezentanţii zonei euro.

Secretarii de stat din Ministerele de Finanţe ai ţărilor din zona euro au analizat sâmbătă progresele realizate de Grecia în adoptarea reformelor.

„În baza ultimelor informaţii, reprezentanţii zonei euro au fost de acord că autorităţile din Grecia au finalizat primul set de reforme şi măsurile din sectorul financiar care sunt esenţiale pentru succesul procesului de recapitalizare”, a spus Dijsselbloem.

El a arătat că au fost create condiţiile pentru aprobarea oficială în board-ul Mecanismului European de Stabilitate (ESM), luni, a furnizării tranşei de 2 miliarde de euro.

Parlamentul Greciei a aprobat joi reformele necesare deblocării noii tranşe de ajutor financiar internaţional. Legea include reglementări privind arieratele fiscale şi confiscarea locuinţelor în cazul neplăţii ratelor la credite.

Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...