Zona euro a avut cel mai rapid ritm de creştere al activităţii economice din ultimul an
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, calculat de S&P Global şi considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, a urcat în mai la 52,3 puncte, de la 51,7 puncte luna precedentă. Este pentru a treia lună consecutiv când indicele depăşeşte pragul de 50 de puncte, care separă o creştere de o contracţie a economiei. De asemenea, este cel mai ridicat nivel din mai 2023, scrie Agerpres.
„Arată cât se poate de bine. Economia zonei euro prinde avânt. Un semn încurajator, noile comenzi înregistrează un ritm solid de creştere, în timp ce încrederea companiilor este reflectată de nivelul ridicat al angajărilor”, a apreciat Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank.
Sunt veşti bune şi pentru cea mai mare economie europeană, datele pentru Germania depăşind de asemenea estimările şi incluzând o contribuţie mult mai ridicată din partea industriei. În mod neaşteptat, Franţa a avut o evoluţie sub aşteptări, din cauza sectorului serviciilor.
Perspectivele se îmbunătăţesc pentru economia zonei euro, după recesiunea uşoară din semestrul doi al anului trecut. În condiţiile în care inflaţia este aproape de ţinta de 2%, iar BCE este pe punctul de a reduce dobânzile, Comisia a previzionat săptămâna trecută că Europa este în grafic pentru o aterizare uşoară.
Declinul din fabrici ar putea să se apropie de final, conform S&P Global, care previzionează un avans de 0,3% al economiei zonei euro în acest trimestru.
Indicele PMI care acoperă sectorul serviciilor, dominant în zona euro, s-a menţinut în mai la 53,3 puncte, cel mai ridicat nivel din mai 2023, uşor sub estimarea analiştilor, de 53,5 puncte.
Indicatorul din industrie a urcat în mai la 47,4 puncte, de la 45,7 puncte luna precedentă, cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni şi peste previziunea analiştilor, de 46,2 puncte.