Zona euro are 50% şanse să se destrame, consideră premierul slovac

Viitorul zonei euro este ameninţat şi există 50% şanse ca aceasta să se destrame, a afirmat joi premierul slovac, Robert Fico, în faţa presei la Bratislava, transmite AFP.
Economica.net - joi, 30 aug. 2012, 20:00
Zona euro are 50% şanse să se destrame, consideră premierul slovac

‘Estimez că există o probabilitate de 50% ca zona euro să se destrame şi are şanse de 50% să supravieţuiască’, a spus primul ministru slovac. În opinia sa, supravieţuirea blocului celor 17 state ce formează zona euro va depinde de modul în care statele membre vor gestiona criza. Reacţia lor în faţa apelurilor lansate pentru o integrare europeană mai substanţială va conduce fie la ‘consolidarea Uniunii Europene şi a zonei euro, fie la destrămarea ei’, a continuat Robert Fico.

În condiţiile în care criza financiară ce a atins Grecia ameninţă să se propage în Spania şi Italia, unii economişti sugerează divizarea zonei euro în două părţi, una mai puternică ce ar regrupa ţările din nord şi alta mai slabă, cu ţările din sud, pentru a li se permite acestora din urmă să-şi redreseze economia. ‘Dacă acest lucru se va întâmpla, Slovacia trebuie să rămână cu orice preţ în nucleul zonei euro, este motivul pentru care trebuie să ne respectăm angajamentul de a consolida finanţele publice în conformitate cu regulile ţărilor din zona euro’, a adăugat premierul slovac.

Slovacia a adoptat moneda euro în anul 2009 şi a aplicat măsuri de austeritate pentru a-şi consolida finanţele publice. Anul trecut a înregistrat o creştere economică de 3,3%. Potrivit previziunilor Comisiei Europene, produsul său intern brut va creşte anul acesta cu 1,8%, cel mai bun rezultat în rândul statelor din zona euro. Slovacia a fost singura ţară din această zonă care a refuzat să ia parte la planul iniţial de ajutor financiar destinat Greciei şi este ultima care va ratifica în luna octombrie Fondul European pentru Stabilitate Financiară (FESF), la care participă cu suma de 7,7 miliarde de euro sub formă de garanţii.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...