Zona euro dă undă verde deblocării de noi fonduri pentru Grecia

Economica.net
16 06. 2016
macedonia_reopens_border_with_greece_allowing_migrant_inflow_20682500

‘Consiliul guvernatorilor Mecanismului European de Stabilitate – cei 19 miniştri de finanţe din zona euro – şi-au dat acordul în această după-amiază’, a declarat preşedintele MES, Klaus Regling. 

‘Mâine dimineaţă (vineri – n. r.), directorii Trezoreriei din zona euro vor decide eliberarea unei tranşe de împrumut de 10,3 miliarde de euro şi un prim transfer de 7,5 miliarde de euro… Transferul ar putea avea loc la începutul săptămânii viitoare’, a adăugat Klaus Regling. 

După mai multe luni de negocieri dificile cu privire la măsurile de austeritate şi reformele cerute Greciei, miniştrii de finanţe din zona euro şi-au dat acordul, la reuniunea din data de 24 mai, pentru reluarea asistenţei financiare acordate statului elen, în conformitate cu acordul convenit în luna iulie 2015. Dar Eurogrupul a impus şi o serie de noi condiţii Atenei, în special cu privire la privatizări. 

Grecia are nevoie de noi fonduri fără de care nu va putea face faţă unor datorii de peste trei miliarde de euro care trebuie rambursate numai în luna iulie.