Zona euro dezbate cine va fi succesorul lui Dijsselbloem în fruntea Eurogrupului

Miniştrii de Finanţe din zona euro, Eurogrupul, s-au reunit luni la Bruxelles pentru a discuta viitorul Uniunii economice şi monetare, dar şi pentru a dezbate, în culise, problema succesorului preşedintelui Eurogrupului, olandezul Jeroen Dijsselbloem, transmite AFP.
Economica.net - lun, 06 nov. 2017, 21:08
Zona euro dezbate cine va fi succesorul lui Dijsselbloem în fruntea Eurogrupului

Postul de preşedinte al Eurogrupului este unul dintre posturile cheie cele mai dorite din Uniunea Europeană dar, la mai puţin de o lună înainte de desemnare, nimeni nu şi-a exprimat în mod oficial interesul.

Reuniunea de luni este destinată, în primul rând, pregătirii summit-ului şefilor de stat şi de guvern din UE, consacrat viitorului zonei euro, care va avea loc în data de 15 decembrie în capitala Belgiei.

‘Îi vom asculta pe miniştri, dar nu vor fi luate decizii’, a insistat un funcţionar european de rang înalt, potrivit căruia reuniunea de luni este destinată, în primul rând, dezbaterii celor trei puncte aflate pe ordinea de zi: simplificarea regulilor bugetare ale statelor membre, bugetul zonei euro şi aprofundarea Uniunii bancare.

Pentru această ocazie, ceea ce trebuia să fie iniţial o reuniune a Eurogrupului, cuprinzând miniştrii de Finanţe din cele 19 state membre care au adoptat moneda unică, s-a transformat într-un Eurogrup lărgit. Vor fi reprezentate cele 25 de state membre care, începând din 2012, s-au angajat să respecte Pactul bugetar european, precum şi Cehia, care nu a ratificat încă acest tratat, dar şi Croaţia, care la momentul semnării nu era ţară membră a UE, invitate cu titlul de observatori. Singura absentă va fi Marea Britanie, care nu a semnat Pactul bugetar european şi care ar urma să părăsească UE înainte de punerea în practică a reformelor discutate luni.

Printre subiectele aflate pe ordinea de zi se numără simplificarea regulilor europene ce ghidează bugetele statelor membre, care nu au căzut încă de acord cu privire la modalitatea de a face acest lucru. Subiectul unui buget propriu al zonei euro pare la fel de problematic. În sfârşit, miniştrii vor discuta progresele realizate cu Uniunea bancară, precum şi introducerea unui sistem european de garantare a depozitelor bancare.

Profilul viitorului preşedinte al Eurogrupului va fi crucial în obţinerea unui compromis cu privire la aceste subiecte care îi separă pe europeni. Constrâns să elibereze postul de preşedinte al Eurogrupului în urma eşecului Partidului Laburist la ultimele alegeri legislative din Olanda, Jeroen Dijsselbloem va detalia luni procesul care se va finaliza prin desemnarea succesorului său, înainte de data de 4 decembrie, pentru un mandat de doi ani şi jumătate.

Portughezul Mario Centeno, slovacul Peter Kazimir, luxemburghezul Pierre Gramegna, letona Dana Reizniece-Ozola şi francezul Bruno Le Maire se numără printre numele vehiculate.

Comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, ar putea fi şi el interesat, dar miniştrii de Finanţe par mai înclinaţi să îl aleagă unul dintre ei.

‘Textul tratatelor spune că, pentru a fi preşedinte al Eurogrupului, trebuie să fii ministru de Finanţe’, a insistat, luni, Pierre Gramegna.

O procedură de preselecţie ar urma să se desfăşoare mai întâi în culisele din Bruxelles, deoarece ‘trebuie să evităm cu orice preţ să existe prea mulţi candidaţi’, a explicat o sursă diplomatică.

Mai multe criterii vor fi luate în calcul, precum culoarea politică, naţionalitatea sau mărimea ţării de origine a candidatului, pentru a proteja echilibrul delicat care guvernează nominalizările în posturile cele mai importante ale Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...