Zona euro va anunţa decizia privind deficitul de finanţare al Greciei spre sfârşitul anului – oficial

Zona euro va adopta până la sfârşitul anului o decizie privind modul în care va fi acoperit deficitul de finanţare al Greciei, le-a declarat marţi jurnaliştilor, la Bruxelles, un oficial de rang înalt din zona euro, transmite site-ul ekathimerini.com.
Economica.net - mar, 08 oct. 2013, 12:52
Zona euro va anunţa decizia privind deficitul de finanţare al Greciei spre sfârşitul anului - oficial

Potrivit autorităţilor elene şi oficialilor FMI, Grecia va avea nevoie de alte 10-11 miliarde de euro, începând din a doua jumătate a lui 2014 şi până în 2015

De asemenea, oficialul a afirmat că problema unei noi ştergeri a datoriei va fi discutată de Eurogrup numai dacă Oficiul european de statistică (Eurostat) confirmă că Grecia a înregistrat în 2013 excedent bugetar primar. Datele Eurostat ar urma să fie publicate după aprilie 2014.

Progresele analizate de Grecia în implementarea reformelor, analizate în prezent la Atena de reprezentanţii UE, BCE şi FMI, vor fi discutate la reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro, care va avea loc la Luxemburg.

Dacă Grecia nu şi-a îndeplinit toate angajamentele asumate în schimbul asistenţei financiare, tranşa de un miliard de euro rămasă din iulie nu va fi acordată, a avertizat oficialul. Acesta a adăugat că Eurogrupul nu va putea avea o imagine clară a necesităţilor de finanţare ale Greciei până când nu vor fi finalizate testele de stres asupra băncilor elene şi nu va fi publicat raportul reprezentanţilor UE, BCE şi FMI.

Aceasta înseamnă că discuţiile cheie privind viitorul Greciei, inclusiv dacă ţara va primi al treilea pachet de asistenţă financiară, nu vor fi discutate până în noiembrie sau decembrie.

De asemenea, oficialul a anunţat că situaţia Ciprului nu va fi pe agenda viitoarei reuniuni a Eurogrupului, după ce reprezentanţii UE, BCE şi FMI au apreciat că programul de reforme progresează corespunzător.

În proiectul de buget pe 2014 prezentat luni în Parlamentul Greciei se arată că economia va ieşi anul viitor din recesiune. Produsul Intern Brut al Greciei va înregistra în 2014 o creştere de 0,6%, datorită redresării investiţiilor şi a exporturilor, inclusiv turismul, se arată în proiectul de buget.

De asemenea, Grecia a confirmat că anul acesta va înregistra un uşor excedent bugetar primar, condiţia impusă de creditorii internaţionali pentru o nouă ştergere a datoriei. Şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a afirmat recent că zona euro va adopta probabil în luna noiembrie o decizie privind al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, după ce inspectorii internaţionali finalizează evaluarea situaţiei ţării.

Grecia ar urma să raporteze un excedent bugetar primar de cel puţin 340 milioane de euro în 2013, a declarat, luni, adjunctul ministrului elen de Finanţe, Christos Staikouras, la prezentarea în Parlament a proiectului de buget. Pentru 2014 se estimează că Atena va înregistra un excedent bugetar primar de 1,6% din PIB.

Deficitul bugetar general ar urma să ajungă la 2,4% din PIB anul viitor, iar datoria publică va ajunge la 174,5% din PIB. Pentru acest an Guvernul se aşteaptă la un declin al Produsului Intern Brut de 4% şi o rată a şomajului de 27%.

Produsul Intern Brut al Greciei este în declin din trimestrul trei al anului 2008. Deşi Grecia a beneficiat în ultimele luni de creşterea optimismului privind viitorul ţării, după ce temerile privind ieşirea din zona euro s-au atenuat, economia arată puţine semne de redresare, iar rata şomajului a ajuns în mai la nivelul record de 27,6%.

Te-ar mai putea interesa și
Erdogan speră ca Turcia să fie reintegrată în programul SUA F-35
Erdogan speră ca Turcia să fie reintegrată în programul SUA F-35
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat încrederea în reintegrarea progresivă a Turciei în programul american de F-35 şi în faptul că Ankara va primi avioanele de vânătoare......
Aeroportul Bacău, primul din România care cere finanțare pentru un proiect major de energie regenerabilă
Aeroportul Bacău, primul din România care cere finanțare pentru un proiect major de energie regenerabilă
Aeroportul Internaţional "George Enescu" Bacău este primul din România care a depus cerere de finanţare pentru un proiect ...
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, ...
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, pensii în plus, investiţii în plus”
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, ...
Tanczos Barna, unul dintre cei cinci viceprim-miniştri ai guvernului Bolojan, afirmă, întrebat cine e responsabil pentru ...